Sărăuad este o localitate care aparţine de centrul urban Tăşnad, iar din punct de vedere al locuitorilor, este împărţit pe două mari etnii, români şi maghiari.
Prima atestare a localității Sărăuad se face la anul 1279, când apare cu numele de Sorloud sau Zaward, la anul 1300 sub forma Zarvad, la 1455 Sarwad. Actele de donație fac și mențiunea celor care de-a lungul vremii au avut domeniul în stăpânire.
Istoricii au scos la lumină în zona Sărăuadului urme de locuire din epoca neolitică și epoca bronzului. În punctul arheologic Pusta Sfântul Nicolae au fost găsite și urme din epoca medievală.
În secolul al XVIII-lea Sărăuadul făcea parte din rândul acelor localități care din cauza luptelor din diferite războaie au fost depopulate. O conscripție din 1715 consemnează existența aici a 13 case de iobagi, dintre care 7 erau ale românilor și 6 ale maghiarilor.
În preajma Revoluției de la 1848 populația înregistrată a fost de 830 de locuitori, care apoi a sporit la anul 1890 la 1.225 locuitori. În anul 1910 existau 1.516 locuitori, dintre care românii reprezentau 894 locuitori. În secolul al XX-lea, administrativ localitatea aparținea de județul Sălaj.
O conscripție din 1733, legată de numele episcopului Inochentie Micu Klein, indică o populație mixtă cu 51 capi de familie și pe preotul ortodox Precup, care slujea într-o biserică de lemn. La 1762 găsim 115 familii de ortodocși, 3 familii de greco-catolici.
În anul 1900 în localitate funcționa o Școală confesională, învățător fiind Ioan Pop, școală frecventată de 112 copii. Școala de duminică o frecventau 41 de copii. În anul 1933, directorul școlii Vasile Ardelean a redactat o monografie în care este menționată existența unui cerc cultural ,,Grigore Maior”, care era al învățătorilor din localitățile Sărăuad, Cig, Săcășeni, Chegea, Păgaia și Resighea.
Dintre personalitățile de frunte ale Sărăuadului la loc de cinste se situează episcopul greco-catolic Grigore Maior.
Privind biografia lui Grigore Maior, dascălul Daniil Graur a scris, bazându-se pe mărturiile lui Vasiliu Criste, următoarele în 1932:
“Cum Grigorie Maior avea şi conume, este mai mult ca sigur că era de origine nobil, întrucât a trăit înainte de Iosif II. Se spune că părintele său era foarte aspru. Păzind odată, într’o toamnă, vitele în ograda părintelui său, o junincă a trecut în ograda unui vecin. Cum vecinul a închis juninca, băiatul de frică să nu capete o bătaie, nu s’a mai întors la casa părintească. Astfel, fugând în lume, a ajuns până la Blaj. Aci un oarecare canonic l’a luat la sine. Văzând că băiatul este diligent şi îi place cartea, l’a înscris la şcoli şi în urmă episcopul de atunci l’a trimis la Roma. E de notat, că înainte de anul 1848 numai nobililor, respectiv băeţilor le era permis a umbla la şcoli. In zădar a fost căutat de părinţii lui, că nu i-au mai dat de urmă. Cam la 30 ani s’a hotărît să-şi cerceteze părinţii. S’a dus la Sărăuad. Trăindu-i încă părinţii, a întrebat dacă îşi mai aduc aminte de fiul lor. I s’a răspuns că nu au mai auzit de el. Atunci episcopul şi-a îmbrăţişat părinţii spunându-le că el este fiul lor şi le-a spus că între ce împrejurări i-a părăsit. Episcopul Grigorie Maior în amintirea acelui eveniment a donat 10 mii florini pentru edificarea bisericei din Sărăuad. Pe acel timp era curator bisericesc un credincios cu numele Petricaş. Acest curator a şi început la zidirea bisericei. Lăcomind însă la suma aceea mare de bani, şi-a însuşit o parte din ei, aşa că numai pereţii i-a ridicat. Curatorul Petricaş, ca să scape de urmărire a trecut la legea reformată (calvinistă) şi s’a făcut ungur. Dintre descendenţii acestui Petricaş, un fiu cu numele Dr. Petri Mór, a fost revizor şcolar al judeţului Sălaj în Zalău. […] Când a venit episcopul în comuna natală ca să se convingă cum progresează edificarea bisericei şi văzând numai pereţii — a lăcrimat… şi a mai donat 5000 florini pentru terminarea bisericei din Sărăuad.”
Sursa: Biblioteca Județeană Satu Mare
Nicolae Ghişan
