De: LOREDANA A. ȘTIRBU – editorialist; responsabil Secția Cultură la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Membră a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI Filiala Satu Mare, Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf;
„În vremuri de minciună universală, a spune adevărul e un act revoluționar” spunea George Orwell, iar pentru mine, literatura politică din România nu este doar un teritoriu de idei, ci o hartă vie a frământarilor noastre ca națiune. E o oglindă a conștiinței colective, în care se reflectă nu doar discursuri și doctrine, ci și în temeri, visuri, compromisuri și curaj.
LITERATURA POLITICA DE IERI ȘI DE AZI
Am crescut în vremuri în care gândirea liberă era un act de revoltă, iar cuvintele puteau fi arme sau dovezi la dosar. Mai târziu, am descoperit cu uimire câtă forță și luciditate există în textele semnate de cei care au scris împotriva curentului – uneori cu prețul libertății sau al exilului. Monica Lovinescu, Doina Cornea, Dumitru Țepeneag, Ion Ioanid și mulți alții – nu doar nume, ci repere ale verticalității într-o epocă a minciunii oficiale.
După 1989, literatura politică eliberată de constrângeri are un nou început
În paginile revistelor, în eseuri și editoriale, vocea intelectualului angajat a căpătat un ton clar, critic, deseori incomod. Într-o societate încă marcată de tranziție, cred că literatura politică a fost un barometru al maturității noastre civice. Este locul în care realitatea nu este cosmetizată, ci confruntată.
Astăzi, literatura politică din România trăiește într-un peisaj mai complex și, uneori, mai tulbure. Pe de o parte, are acces la mai multe canale de exprimare ca oricând – de la reviste culturale și editoriale consistente, la bloguri personale și platforme online; pe de altă parte, riscă să fie fragmentată, diluată de zgomotul mediatic și de o polarizare care transformă nuanța în slăbiciune, iar dialogul în tabără.
Într-un climat în care indignarea instantanee trece drept gândire critică, literatura politică își păstrează relevanța tocmai prin încetinire – prin reflecție, contextualizare, rigoare
Avem nevoie de voci care să nu se teamă să complice lucrurile, să tulbure apele, dar și să construiască punți… de scriitori care nu scriu pentru confirmare, ci pentru înțelegere.
În acest prezent instabil, literatura politică rămâne nu doar o formă de rezistență intelectuală, ci și un exercițiu esențial de luciditate; nu pentru că deține adevărul, ci pentru că refuză să-l simplifice.
Pentru mine, a scrie despre politică nu înseamnă doar analiză rece, ci empatie …
o formă de implicare, o încercare de a înțelege de ce am fost ce-am fost și cum putem deveni mai mult decât o succesiune de crize și resemnări. Literatura politică nu e doar despre putere ci despre responsabilitate; iar în România, unde memoria încă se scrie, cred că are nevoie mai mult ca oricând de scriitori și jurnaliști care să nu tacă.
SPONSORII EDIȚIEI:
