Jandarmii sătmăreni, alături de cei aflați în nevoie, de Ziua Jandarmeriei Române

Jandarmii sătmăreni, alături de cei aflați în nevoie, de Ziua Jandarmeriei Române

Cu prilejul aniversării a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, jandarmii sătmăreni au ales să marcheze această zi de sărbătoare printr-un gest de solidaritate și implicare în sprijinul comunității.
Astfel, în data de 03 aprilie 2026, echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare s-a alăturat activității desfășurate în cadrul programului „O Masă Caldă”, unde a contribuit la pregătirea unei mese pentru persoanele aflate în dificultate. Cu grijă, bunăvoință și dorința sinceră de a face un bine, jandarmii au donat alimente și au pregătit 85 de porții de fasole de post cu ciuperci, meniul fiind ales în acord cu semnificația acestei zile, în condițiile în care, în acest an, Ziua Jandarmeriei Române s-a suprapus cu Vinerea Mare a Paștelui Catolic.
Gestul are o semnificație aparte și prin faptul că produsele folosite pentru pregătirea mesei au fost achiziționate din contribuțiile colegilor care au participat, în această perioadă, la activitatea de donare de sânge organizată în contextul Zilei Jandarmeriei Române. Astfel, un demers dedicat salvării de vieți s-a transformat, în mod firesc, și într-o faptă bună pentru cei de lângă noi.
Prin această inițiativă, jandarmii sătmăreni au dorit să transmită că misiunea lor nu înseamnă doar ordine și siguranță publică, ci și responsabilitate față de comunitate, solidaritate și grijă față de cei care trec prin momente dificile.
Dincolo de uniformă, rămân oamenii, iar prin astfel de gesturi simple, dar sincere, se construiesc legături reale cu comunitatea și se confirmă faptul că spiritul de echipă, generozitatea și implicarea pot aduce speranță acolo unde este cea mai mare nevoie.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare mulțumește tuturor celor care au contribuit la această acțiune și rămâne, în continuare, aproape de comunitate, nu doar prin misiunile specifice, ci și prin fapte care aduc sprijin și încredere.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Mircea Govor
2
3
4
5
6
1
a2
a3
a4
a5
a6
a7
a8
a9
a10
a12
a13
b
sd
b
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda