Rămas fără sprijin financiar, după ce s-a comportat atât de ordinar, Castorul continuă să profite de ospitalitatea oamenilor simpli. Şi o face cu atâta îndârjire, încât a ajuns deja la nesimţire. Împreună cu gaşca sa ratată, Castorul străbate Oaşul, cerşind din poartă-n poartă. Încă mai există, din păcate, oameni de bună credinţă care habar n-au ce om fără credinţă în poartă le bate, la ceas de zi sau de noapte. Deşi era învăţat cu ciorbele şi cu grătarele, acum ischemicul Castorică se mulţumeşte şi cu câte-o clisă mică. Rozătorul se-ndoapă ca porcul, mestecând alene şoricul. De ceapă nevoie nu prea are, căci gaşca sa nu e tocmai lipsită de duhoare. Pâinii nu prea-i duce dorul, în schimb întâmpină probleme cu alcoolul. După ce ani la rând s-a delectat cu băuturi alese, în special cu pălincă de cireşe, acum ar bea orice fel de poşircă, care să-i stimuleze căpăţâna ischemică. A ajuns consumator de vin de masă, adus în buzunar direct de-acasă. Îi trebuie doar un pahar şi puţină apă, căci pastila mult-dorită o are în buzunar, fără să-i pese că este demnitar. Uneori mai pică şi sub masă, dar nu ca să caute drumul spre casă. Astfel, Castorul se face de tot râsul, fără să-i pese că pică pe sub mese. Găştii sale nu-i pasă nici atâta, bucuroasă că poate să bea şi ea câte ceva, căci de salarii achitate nici nu poate fi vorba. Mare e grădina Domnului, iar mulţi şi mari porci au aglomerat cocina, împroşcând apoi cu rahat în toată lumea.