More

    Incendiu de proporţii pe strada Ostrovului

    ostrovului10

    Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la acoperişul blocului nr.4 situat pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare. În urma acestuia a fost distrus acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 750 de metri pătraţi, precum şi câteva locuinţe de la etajele superioare. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la oamenii străzii care obişnuiesc să doarmă acolo şi care au încercat să se încălzească. Primăria Satu Mare a luat primele măsuri pentru ajutorul locatarilor din zonă.

    Pagube de peste 50.000 de lei
    Incendiul a izbucnit în jurul orei 2.00 şi a fost văzut de câţiva tineri care locuiesc în zonă şi care se întorceau acasă. Aceştia au anunţat locatarii din bloc şi au sunat la 112 solicitând ajutorul pompierilor. O parte dintre locatarii blocului au declarat că au auzit paşi în pod încă de la ora 21.00. În jurul orei 2.00, un locatar din bloc a simţit fum şi a alertat toţi vecinii de la etajele 3 şi 4. “Ne-am îmbrăcat copiii şi pe noi şi am ieşit. Era deja fum pe scară iar acoperişul era tot în flăcări. Am ieşit afară cu hainele pe noi şi cu telefonul în mână”, a declarat unul dintre locatari.
    Ajunşi la locul incendiului la câteva minute după ora 02.00, pompierii militari au constatat că ardea acoperişul blocului pe o suprafaţă de aproximativ 750 metri pătraţi cu posibilităţi de propagare la apartamentele situate la etajul IV. Locatarii imobilului au fost evacuaţi în toiul nopţii de către pompieri, poliţişti şi jandarmi. Din fericire nu s-au înregistrat victime însă pagubele materiale se ridică la suma de 50.000 de lei. Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică  şi o ambulanţă SMURD, sub comanda plt. adj. şef Silaghi Marcel.
    În scurt timp, la locul incendiului au ajuns şi primarul Dorel Coica, împreună cu viceprimarul Radu Roca, prefectul Eugeniu Avram şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, colonelul Dan Gheorghe. De asemenea, au fost mobilizate şi echipaje ale E-ON Gaz şi Electrica. În cele din urmă, incendiul a fost stins în jurul orei 5.15.

    Vinovaţi, oamenii străzii
    Din primele cercetări rezultă că incendiul a fost declanşat de oamenii străzii care obişnuiesc să doarmă în podurile acestor blocuri şi care au încercat să aprindă un foc pentru a se încălzi în acest pod. “A fost aprins un material textil de unde focul s-a propagat la structura lemnoasă a acoperişului după care a luat foc tot acoperişul. Din fericire, nu sunt probleme deosebite, iar pagubele urmează a fi estimate ulterior. Cinci apartamente de la etajul patru au suferit pagube în urma incendiului şi a intervenţiei pompierilor”, a precizat la faţa locului colonelul Gheorghe Dan.
    Şi locatarii au dat vina pe oamenii străzii dar şi pe cetăţenii de etnie romă care locuiesc în zonă şi pe care i-au văzut în mai multe rânduri furând fier vechi din podul blocului. “Am sunat de mai multe ori la 112 să semnalez mai multe aspecte, iar de acolo mi s-a spus că dacă mai sun îmi dă amendă”, ne-a spus unul dintre locatari.

    Ajutor din partea Primăriei
    A doua zi, sâmbătă dimineaţa, primarul Dorel Coica, viceprimarul Radu Roca şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, s-au deplasat la locul incendiului pentru a vedea care este situaţia  în vederea luării unor măsuri. Primarul Coica a declarat că situaţia locatarilor din bloc nu este foarte bună, incendiul distrugând apartamentele multora dintre cei care locuiesc în acest bloc. “A fost adusă o echipă de specialişti alpinişti care au degajat resturile de pe acoperiş rămase în urma incendiului după care cei de la salubrizare au curăţat locul. Specialişti din cadrul Primăriei au analizat situaţia în urma incendiului şi se încearcă realizarea unei izolări termice a acoperişului blocului pentru protecţia celor care locuiesc la etajele superioare”, a precizat primarul.
    De asemenea, vicepreşedintele Mircea Govor a solicitat primarului Dorel Coica să dea dispoziţie ca poliţiştii locali să verifice sistematic podurile blocurilor de pe strada Ostrovului pentru a fi evitate pe viitor astfel de incidente şi ca în această perioadă să monitorizeze zona cu mare atenţie pentru a preveni eventualele furturi din locuinţele din blocul afectat de incendiu.
    Totodată, primarul Coica a precizat că există un proiect cu camere video de supraveghere în zonă. “Vor fi puse camere video inclusiv la intrările în blocuri şi pe scări. Atunci vom putea urmări pe fiecare ce face. Dacă un membru al unei familii va fi depistat făcând ilegalităţi, întreaga familie a acestuia va fi evacuată”, a mai spus edilul şef.
    În urma intervenţiei prompte a pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de circa un milion de lei (120 de garsoniere) iar valoarea pierderilor materiale este de aproximativ 50.000 de lei.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE