Deputatul PSD de Satu Mare și președintele organizației județene a PSD, Mircea Govor, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Soția sa, Felicia, femeia alături de care a trăit 45 de ani, a trecut la cele veșnice. Într-un mesaj de o profundă durere, acesta își ia rămas-bun de la cea care i-a fost soție, sprijin, mamă și bunică.
„Felicia, iubita mea soție, a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens și o durere pe care cuvintele nu o pot cuprinde”, își începe Mircea Govor mesajul de adio.
Deputatul vorbește despre cei 45 de ani în care Felicia i-a fost alături, la bine și la greu, descriind-o drept „sprijin, liniște și putere” și sufletul familiei lor.
„Ai fost sufletul familiei noastre, o soție devotată, o mamă iubitoare și o bunică fără de pereche, care și-a înconjurat copiii și nepoții cu o dragoste nemărginită”, transmite Mircea Govor.
„Iubirea adevărată nu se sfârșește”
Cu o durere greu de pus în cuvinte, Mircea Govor mărturisește că nu poate să-i spună soției sale „adio”, pentru că iubirea dintre doi oameni nu dispare odată cu despărțirea.
„Vei rămâne în fiecare amintire, în copilul și nepoții noștri, în tot ceea ce am construit împreună și, mai presus de toate, în inima mea, până la sfârșitul zilelor mele”, spune acesta.
Felicia rămâne, în cuvintele soțului său, parte din tot ceea ce au construit împreună în cei 45 de ani de viață comună.
„Îți mulțumesc pentru viața pe care ai împărțit-o cu mine”
Mesajul lui Mircea Govor este și un ultim „mulțumesc” pentru anii petrecuți împreună, pentru familie, pentru dragoste și pentru toate momentele care au devenit acum cele mai prețioase amintiri.
„Îți mulțumesc pentru viața pe care ai împărțit-o cu mine, pentru familia noastră, pentru dragostea ta și pentru toate clipele care au devenit acum cea mai de preț moștenire a noastră.”
La final, deputatul îi transmite soției sale un ultim gând de iubire și speranță:
„Drum lin spre lumină, scumpa mea soție Felicia mea! Dumnezeu să te odihnească în pace și să te așeze între cei drepți!
Te voi iubi și te voi purta în suflet pentru totdeauna.”






























