Au cules recolta altora

Poliţiştii Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi marţi, în jurul orei 17.30, de către reprezentantul unei societăţi comerciale din localitatea Craidorolţ despre faptul că un bărbat din localitate ar recolta produse agricole de pe un teren care aparţine societăţii. Din verificările efectuate a rezultat faptul că Marius S. ar fi recoltat fără drept cu ajutorul unei combine porumb de pe un teren în suprafaţă de un hectar, teren care aparţine societăţii comerciale, cauzând un prejudiciu de 3.600 lei. Recolta de porumb ar fi fost transportată la domiciliul unui agricultor individual din localitate.

De asemenea, un sătmărean a reclamat luni, la ora 21.00, oamenilor legii faptul că ar fi surprins două persoane de sex masculin în timp ce sustrăgeau legume de pe un teren pe care acesta îl deţine pe strada Botizului din municipiul Satu Mare. La faţa locului s-a deplasat patrula formată din poliţist şi jandarm, care a identificat cele două persoane, Francis B. şi Mihai N. care ar fi sustras de pe parcela de teren a reclamantului cantitatea de aproximativ 10 kg. vinete. În primul caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, iar în cel de-al doilea caz de furt calificat, persoanele fiind cercetate în stare de libertate. Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble