La Casa Corpului Didactic (CCD) Satu Mare a avut loc ieri întâlnirea anuală a responsabililor cu formarea continuă din unităţile de învăţământ, prilej cu care s-a prezentat activitatea anuală de formare continuă la nivelul unităţilor de învăţământ. Cu această ocazie s-a prezentat şi oferta pentru anul şcolar care a început şi elemente ale planului managerial. La eveniment a participat directorul Casei Corpului Didactic, Ioan Viman, respectiv inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Claudiu Mondici.
În urma unui sondaj efectuat în rândul dascălilor din judeţ s-au evidenţiat o serie de probleme care necesită intervenţia Casei Corpului Didactic. Astfel, debutanţii şi suplinitorii îşi întocmesc cu dificultate planificările anuale, proiectele pe unităţi de învăţare şi cele pentru fiecare activitate. Mai exact, posedă informaţie ştiinţifică din diverse surse, dar nu ştiu să aleagă varianta potrivită. Unele cadre didactice deţin puţine materiale auxiliare confecţionate de ele însele ori prelucrate după diverse studii de specialitate. O altă problemă o reprezintă utilizarea limitată, mai ales în şcolile rurale, a metodelor alternative de evaluare. De asemenea, competenţele de autoevaluare ale unor cadre didactice nu se sprijină pe fundamente ştiinţifice, ci sunt aleatorii. În timpul activităţii se preferă abordarea frontală a colectivului, fiind implicaţi îndeosebi elevii mai buni. Mai există reţinere pentru activităţile pe grupe şi pentru exploatarea modalităţilor de cooperare între elevi, acestea fiind considerate cronofage. Interacţiunea elev-profesor este insuficient încurajată. Mai mult, îndeosebi în mediul rural, dar şi în unele şcoli urbane, majoritatea planificărilor, a proiectelor pe unitate de învăţare, a fişelor, testelor etc. sunt redactate manual, deşi există calculatoare în fiecare unitate şcolară, dar prea puţini profesori le folosesc. Pentru remedierea acestor deficienţe constatate, conducerea Casei Corpului Didactic propune introducerea unor cursuri precum Didactica disciplinei, Managementul clasei, Utilizarea mijloacelor multimedia în activitatea didactică, Utilizarea TIC şi a mijloacelor mutlimedia în optimizarea documentării, instruire în societatea cunoaşterii, Elaborarea proiectelor educaţionale sau Elaborarea proiectelor de dezvoltare instituţională.
Ciprian Bâtea




















