Dacă numărul asistaţilor social, a alocaţiilor pentru întreţinerea familiei, a ajutoarelor pentru încălzire sau a beneficiarilor de alimente comunitare din municipiul Satu Mare se află pe un trend descendent, se află în creştere, de la an la an, numărul persoanelor cu handicap sever indemnizate de SPAS, se arată în bilanţul de activitate pe anul trecut, prezentat ieri de conducerea instituţiei. Potrivit acestui raport, doar pentru indemnizaţii şi salariile asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap s-au cheltuit 7,7 milioane de lei, reprezentând circa 70% din totalul cheltuielor SPAS.
AVC-urile cresc numărul indemnizaţiilor pentru handicap La prezentarea bilanţului de activitate a Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, făcut de directorul instituţiei, Doina Văşuţ, au fost prezenţi primarul Dorel Coica, viceprimarii Marcela Papici şi Radu Roca, şefi de servicii şi angajaţi SPAS, directori de instituţii subordonate Primăriei Satu Mare.
În prezentarea făcută, Doina Văsuţ a arătat că în anul 2014 a fost înregistrată o scădere a numărului de dosare de alocaţii pentru susţinerea familiei, de la 130 în 2013, la 124 în 2014, a numărului de cereri pentru obţinerea subvenţiei pentru încălzire pentru gaz metan (de la 1.731 la 1.279), a subvenţiei pe lemne (de la 60, la 42), dar şi a numărului de beneficiari ai alimentelor comunitare, de la 6.741 în 2013, la 6.269 în anul 2014. Cu toate că trendul ultimilor ani este în scădere, au mai fost înregistrate uşoare creşteri la asistaţii social, de la 59 în anul 2013, la 84 în anul 2014.
În schimb, în ultima perioadă este înregistrată o creştere constantă a numărului de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap. Astfel, dacă în 2011 au fost 398 de cazuri, în 2012 – 412 cazuri, în 2013 – 499 de cazuri, în 2014 numărul cazurilor de acest gen a ajuns la 693. „Această creştere se datorează, în mare măsură, faptului că Accidentele Vasculare Cerebrale (AVC) au fost introduse în categoria handicap sever. Numărul indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap creşte în medie pe lună cu circa 20 de cazuri. De aceea este imposibil să urmărim evoluţia acestor cazuri”, a precizat Doina Văsuţ.
Circa 70% din cheltuieli, pentru asistenţă socială Tot în cursul anului 2014 prin SPAS au fost repartizate 32 de locuinţe sociale şi şapte locuinţe de necesitate, instituţia administrând în prezent 254 de locuinţe sociale şi 99 de locuinţe de necesitate.
Bugetul SPAS pe anul 2014 a fost de 12,8 milioane de lei, din care 10,8 milioane de lei a reprezentat cheltuieli salarii şi indemnizaţii şi 1,07 milioane de lei cheltuieli materiale. Din totalul cheltuielilor cu salarii şi indemnizaţii, circa 7,7 milioane de lei au fost folosiţi pentru indemnizaţii şi salariile asistenţilor personali, în timp ce restul banilor au fost pentru salariile angajaţilor instituţiei, a creşelor a altor servicii. Pe parcursul anului 2014, SPAS Satu Mare a avut o bună colaborare cu ONG-urile cu care a derulat o serie de proiecte, alocând în acest sens suma de 583.618 lei.
Tot în 2014, SPAS a derulat o serie de acţiuni şi programe de consiliere a persoanelor cu probleme din municipiul Satu Mare, iar pentru anul 2015 instituţia are în vedere extinderea acestor acţiuni dar şi a programelor derulate cu ONG-urile.
Situaţie îngrijorătoare După prezentarea bilanţului SPAS, a luat cuvântul viceprimarul Marcela Papici, care nu şi-a ascuns îngrijorarea cu privire la sumele cheltuite anual pentru asistenţa socială. „Mă îngrijorează faptul că doar pentru protecţia socială, în municipiul Satu Mare au fost cheltuiţi anul trecut circa 3 milioane de euro. Este îngrijorătoare şi creşterea numărului de asistaţi social. Pe de altă parte, mă bucur că reuşiţi să faceţi faţă unui volum de muncă atât de mare”, a arătat Marcela Papici, care i-a felicitat pe toţi angajaţii SPAS. Felicitări a transmis şi viceprimarul Radu Roca atât acestei instituţii cât şi ONG-urilor cu care s-a colaborat de-a lungul anului precedent.
La rândul său, primarul Dorel Coica a arătat că Primăria Satu Mare sprijină programele de asistenţă socială implementate de SPAS. „Facem toate eforturile să vă sprijinim şi vom căuta să creştem salariile angajaţilor SPAS. Vă îndemn să dezvoltaţi colaborarea cu ONG-urile”, a spus primarul Coica. Edilul şef a mai arătat că Primăria Satu Mare se preocupă de dezvoltarea sistemului de învăţământ din oraş şi reducerea numărului de asistaţi social.
Florin Dura




















