Un conflict “fabricat”

Se pare că, prăbuşită financiar, Rusia a renunţat la anexarea estului Ucrainei. Dar are planuri să transforme peninsula Crimeea, anexată anul trecut, într-un front militar, inclusiv prin instalarea de armament nuclear. Afirmaţiile au în vedere opiniile unor analişti internaţionali conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin nu a anexat regiunile estice ale Ucrainei, aşa cum a făcut cu Crimeea, pentru că ţara sa nu are capacitatea de a prelua povara financiară uriaşă pe care această anexare ar presupune-o. Dintre cei aproximativ opt milioane de locuitori din regiunea estică, mai mult de 30 % sunt pensionari, iar alţi 20 % bugetari. Altfel spus, jumătate dintre noii cetăţeni pe care Rusia i-ar câştiga după anexare ar trebui să fie plătiţi de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, un oficial rus de rang înalt a avertizat săptămâna trecută că Rusia are tot dreptul să instaleze rachete nucleare în peninsula Crimeea, întrucât este teritoriul său.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a atras atenţia că Rusia are toate motivele pentru a reloca ogive nucleare în Crimeea. În fapt este vorba despre una din ambiţiile lui Vladimir Putin şi prevede şi instalarea de armament nuclear în peninsulă, alături de relocarea a 100. 000 de soldaţi. Iar scopul este menit să pună presiune pe Occident în vederea ridicării măcar a unei părţi din sancţiunile deocamdată de natură economică şi financiară aplicate Rusiei. Analiştii internaţionali comentează în acest sens că ruşii sunt acum mult mai rezervaţi şi conştienţi în privinţa costurilor uriaşe ale anexării Ucrainei de est, după experienţa costisitoare a Crimeii, peninsulă situată la circa 400 de kilometri de ţărmul românesc. Astfel că, în opinia analiştilor este vorba de dorinţa fermă a lui Vladimir Putin de a alimenta un conflict „fabricat”.

Statele Unite s-au mulţumit să declare prin vocea asistentului secretarului de Stat, Victoria Nuland, că în peninsulă şi în estul separatist al Ucrainei domneşte un climat de teroare. Că în Crimeea se încalcă drepturile omului, au loc jafuri şi violenţe la care se dedau „marionetele separatiste”.

Toate acestea se întâmplă, o spunem din nou răspicat, în peninsula situată la 400 de kilometri de ţărmul românesc!

Voicu D. Rusu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble