Subiectul a revenit în actualitate în urma unui proiect care propune desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi care va fi dezbătut în curând în Parlament. Nu este prima oară când se vorbeşte despre dizolvarea acestor instituţii. Menţionăm că în 2005 Ministerul Educaţiei intenţiona înlocuirea inspectoratelor şcolare din învăţământul preuniversitar şi înlocuirea lor cu „unităţi de consiliere pentru profesori”. Câţiva ani mai târziu, în 2011, inspectoratele şcolare au apărut din nou în discuţie, de data aceea în comisia coaliţiei de guvernare de atunci.
În proiectul la care ne-am propus să ne referim şi care urmează să fie dezbătut în Parlament, se are în vedere ca administraţia locală, deţinătoare deja a terenurilor şi clădirilor instituţiilor de învăţământ să preia şi atribuţiile de administrare. Directorii ar urma să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice să se organizeze în cadrul unităţilor de învăţământ.
Proiectul mai prevede ca responsabilitatea inspecţiei şcolare să fie preluată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar. (ARACIP). Aceasta ar urma să monitorizeze inclusiv calitatea activităţilor de predare-învăţare, respectarea standardelor raţionale şi a indicilor de performanţă prin inspecţie şcolară.
În timp ce Ministrul Educaţiei se opune ideii, iniţiativa a fost îmbrăţişată de o parte dintre reprezentanţii sistemului de învăţământ. Este ceea ce am dorit, de altminteri să sugerăm prin titlul materialului. În favoarea menţinerii inspectoratelor şcolare pledează responsabilitatea de evaluare a profesorilor şi, practic, de a-i îndruma în activitatea de instruire predare şi, la fel, de organizare a importantelor examene naţionale. De cealaltă parte, se susţine descentralizarea şi se consideră că inspectoratele şcolare sunt principala piedică.
Oricum, este imposibil ca soarta inspectoratelor şcolare să se schimbe fără să se modifice sau să se modifice fără să se schimbe.
Voicu D. Rusu