S-au consumat două săptămâni de la începutul dramei care a zguduit conștiințele românilor de pretutindeni și, dincolo de dramele trăite în familiile celor 55 de morți și ale celor peste 100 de răniți spitalizați în țară și-n străinătate, ne dăm seama din ce în ce mai mult de cât de mult suntem speriați și dezbinați ca indivizi și ca națiune. Pornind de la demisia cu iz de ”execuție politica” de stradă a fostului premier Victor Ponta, continuând apoi cu punerea la zid a Bisericii Ortodoxe Române pentru ”slaba reacție în fața evenimentelor” din și de după 31 octombrie 2015, protestatarii din Piața Universității au țipat, au cerut demisii și revendicări mai mult sau mai puțin realizabile, într-un furibund avânt proletar de schimbare a sistemului.
Îmi vin în minte acuzele pe care protestatarii din fața clubului Colectiv și o parte a presei le aduceau Preafericitului Patriarh Daniel în timpul celor trei zile de doliu național, acuzând Biserica Ortodoxă de neimplicare morală și spirituală în alinarea și susținerea victimelor de la Colectiv. Astfel, mai multe voci din ”public” au protestat vehement pentru faptul că în România există mai puține spitale decât catedrale și biserici, furie a unei categorii sociale care dorește să deturneze responsabilitatea celor întâmplate în capitală pe spatele oamenilor bisericii, preoților. Mai mult, tot în Piața Universității din București, un grup de tineri care aduseseră un banner pe care era scris un verset biblic, au fost huiduiți și goniți de manifestanți, cea mai vocală persoană a grupului fiind o femeie, care se recomanda ca fiind “credincioasă”, dar care îi “mitralia” verbal pe tineri, deși aceștia nu reacționau în niciun fel, spunându-le că: “aici n-a murit cineva ca să nu mai plătiți voi taxe”, în timp ce mulțimea aflată în spatele femeii scanda “Plecați de-aicea”.. Mai mult, lângă mesajul scris pe banner se afla atașată o icoană a Mântuitorului Isus Christos, evenimentul fiind rușinos și strigător la cer ținând cont că tinerii cu mesajul creștin nu aveau nici un alt scop decât să se roage printre manifestanți, să-l aducă pe Christos printre ei.
De cealaltă parte rămân lăudabile acțiunile întreprinse de Preafericitul părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care nu numai că a răspuns pozitiv la necesitățile vremurilor actuale, rugându-se împreună cu toți episcopii și preoții pentru sufletele celor decedați și pentru răniții din incendiul de la clubul Colectiv, dar a și susținut financiar familia femeii de serviciu moartă în tragicele împrejurări. Acțiuni similare au fost întreprinse și de Arhiepiscopul romano-catolic de București Ioan Robu, dar și de Preafericitul Cardinal și Mitropolit Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Bisericii Române Unite cu Roma greco-catolică, care împreună cu toți episcopii romano și greco-catolici din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România și cu toți preoții au întreprins acțiuni concrete de ajutorare a victimelor de la București. Cu toate acestea rămânem în continuare în suferință, într-o căutare a identității spirituale și morale. Se cuvine să ne plecăm capul în fața tuturor persoanelor care într-un fel sau altul s-au sacrificat pentru salvarea semenilor lor. Ei rămân eroii noștri, știuți și neștiuți … dar mai ales tăcuți. Rămân câteva întrebări care așteaptă răspunsul cum ar fi: ce grupuri de interese politice stau în așteptare în spatele ușilor închise de masele protestatare din Piața Universității; cine are interesul discreditării Bisericii Ortodoxe și nu numai din România; cine dorește reînvierea ”idealurilor” Revoluției Franceze care au dus la eșafod nobili, preoți, episcopi, intelectuali? În concluzie … cine dorește decreștinizarea, păgânizarea și distrugerea morală a României?
Valeriu Ioan