În ciuda eforturilor făcute de paramedicii de la Ambulanţă, un copil în vârstă de 14 ani, din Doba, a decedat. Astfel, în data de 18 decembrie, în jurul orei 15.00, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare a fost solicitat să intervină în cazul unui copil de 14 ani, care era sub tratament de insuficienţă cardiacă. În momentul în care paramedicii au ajuns la locul solicitării, copilul era intrat în stop cardio-respirator. Ambulanţierii au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 80 de minute, dar fără rezultat, copilul fiind declarat decedat.
De asemenea, duminică, în jurul orei 10.25, Ambulanţa a fost solicitată la Odoreu în cazul unui bărbat în vârstă de 58 de ani, care se afla în şoc hipotermic, temperatura corpului său fiind de 34 de grade. După efectuarea manevrelor de încălzire pasivă şi activă, bărbatul a fost transportat de ambulanţieri la Urgenţe pentru îngrijiri medicale. Florin Dura




















