Certeze este una dintre cele mai bogate comune din România. Recunoscută prin casele sale impozante, această localitate din Satu Mare mai impresionează şi prin nunţile fastuoase care ţin trei zile şi trei nopţi. Mireasa este în centrul atenţiei, cu rochia ei tradiţională ce cântăreşte peste 25 de kilograme şi valorează chiar şi până la 10.000 de euro.
Piese unicat
Nunţile la oşenii din Certeze sunt pe măsura renumelui lor. Localnicii petrec trei zile şi trei nopţi într-un adevărat spectacol de muzică şi culoare, de la care nu îţi poţi lua ochii. Îmbrăcaţi în straie populare colorate, nuntaşii roiesc în jurul miresei.
Aceasta nu poartă o rochie albă, aşa cum se obişnuieşte, ci un costum tradiţional alcătuit din fustă, cămaşă cu mâneci cusute cu mii de mărgele şi cizme lăcuite. Pe cap nu are un voal din dantelă, ci o cunună bătută în pietre scumpe, care îi lasă doar faţa la vedere.
La gât poartă aproape 2 kg de mărgele, înfăşurate unele peste altele. Chiar dacă poate sunt grele aceste podoabe, tradiţia trebuie respectată. Fiecare piesă a costumului este unicat, fiindcă este cusută manual şi valorează aproape o avere. Cel mai scump port de mireasă s-a vândut în Certeze cu 10 mii de euro, evident, pe bani munciţi pe la Paris. Chiar şi un simplu batic, numit chischineu, dacă e din caşmir tesut de o străbunică, acum 100 de ani, se cumpără la pret cu 3 zerouri, dar nu în bani româneşti ci în euro sau lire sterline. Nici ginerele nu e mai prejos! El poartă tot costum popular lucrat manual. Clopul e piesa de rezistenţă, împodobit cu mărgele, dantelă şi o pană mândră de păun.
După ce mireasa este jucată aşa cum se cuvine, alaiul merge cu steagul la mire, semn că de acum e om însurat şi fiu de nădejde al satului. După nunta tradiţională urmează nunta domnească, aceea în care invitaţii renunţă la costumele populare şi se îmbracă la patru ace.
„Danţu’ la ciupercă“, obligatoriu
Unul dintre cele mai interesante şi pline de simbolism acte rituale din cadrul nunţii oşeneşti poate fi considerat „danţu’ la ciupercă“, acompaniat de ceteră sau zongură şi nelipsitele ţâpurituri.
Întregul alai se adună la Primărie, pentru a-i sărbători pe cei doi miri şi de această dată totul se desfăşoară cu muzică şi joc. Ciuperca din centrul comunei, construită special pentru aceste evenimente, devine la asemenea evenimente neîncăpătoare. După starea civilă şi cununia religioasă urmează, aşa cum le stă bine unor gazde înstărite, aşa-numita „masa mare”, mai bine zis masa miresei, după care partea modernă a evenimentului, petrecerea, îşi spune ultimul cuvânt. Mirii de aici îmbracă, înainte de nuntă cu circa o săptămână, hainele oşeneşti, mireasa – cununa şi mirele – “ueşoiul“. Merg la biserică împreună cu alaiul, fete şi băieţi, de asemenea, în haine oşeneşti, după care cheamă la nuntă. Apoi, cam acelaşi ritual are loc în ziua nunţii, acasă la mireasă.
Un alt obicei tradiţional este împodobitul steagului de stegari şi găteala miresei. Reprezintă momentele cu cele mai pregnante caracteristici de despărţire, precum şi acel ultim dans al miresei cu fetele din sat, un dans în cerc, însotit de cântece speciale, sau acel ultim dans al mirelui în roata feciorilor, acompaniat de “ceteră” şi “zongora”, de “ţâpurituri” şi “strigăte”. Păstrători ai unor valori etno-culturale autentice, oşenii au reuşit să transmită din generaţie în generaţie ceea ce are mai de preţ un popor: limba, portul şi datinile strămoşeşti. Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi dansul specific oşenesc.
Nicolae Ghişan
