Lumea copilăriei e fascinantă, plină de poveşti cu multe năzbâtii nevinovate, aventuri nenumărate şi cu o mare dorinţă de a descoperi lumea în toată măreţia ei. Se spune despre oamenii mari, indiferent de vârstă, că trebuie să rămână mereu copii, deoarece numai în acest fel o să-i poată înţelege pe copii. Lumea interioară a copiilor se aseamănă cu: vacanţa mare; câmpurile înverzite stăpânite de flori sălbatice; munţii înalţi ce poartă pe creştet omătul; gustul cireşelor coapte; chipul blând al bunicii; bălăcelile din râul de la capătul satului; vocea blândă a mamei, profesoarei sau educatoarei; jocurile copilăriei…
Dacă ar fi să păşim în această lume a copilăriei cu ajutorul întrebărilor…am putea afla cum arată ea în mintea şi sufletul copiilor. Ei vor spune că pomii s-au îmbrăcat în cămăşi zămislite din flori de vişin, ca nişte prinţi coborâţi din castelul Fericirii veşnice. Primăvara este privită ca o zână fără de timp, îmbrăcată într-o rochie confecţionată din flori de câmp. Primăvara este pentru ei ca un fluture multicolor, ca o albinuţă plină de polenul miraculos. Păsările din câmpul înverzit se ridică-n văzduhul călduţ al amiezii ca nişte săgeţi împănate, iar apoi se bălăcesc zbârlite în praful drumului de ţară. Cu ciocurile ascuţite străpung ochiul de apă cristalin cuibărit într-un ciubăr ciuruit de carii.
Pe câmpurile copilăriei inocente, buburuzele aterizează ca nişte elicoptere roşii, cu ochi albi, în palmele deschise spre văzduhul măritişului. Pisicile răsfăţate de mânuţele Copilăriei picotesc alintate de suliţele călduţe ale Răsăritului. Prin părul ierbii gâzele mişună ocrotite de Libertatea dimineţilor de vară. În grădina bunicii, cocoşii ţanţoşi intonează un cucurigu prelung, din partituri ştiute numai de ei, cu ochii crispaţi aţintiţi spre cerul albastru. Cloştile enervate cârăiesc în răcoarea cuibarelor străjuite de paiele aurii. La râu, femeile pedepsesc crunt rufele murdare, cu maiuri din lemn udate de sudoarea frunţilor arămii. Peştişorii metalici se zbenguie-n apa cristalină a râului…
Imprevizibile bucurii se nasc în sufletele copiilor zglobii când avioanele brăzdează cu sunetul lor monotonia uliţelor pustiite de tentaculele primei arşiţe. Seara, pe răcoare, copiii toropiţi se cuibăresc în leagăne de lemn vrăjiţi de poveştile mamei sau ale bunicului. Pacea domneşte-n Paradisul Copilăriei, nesupusă Uitării, ca o regină nefiresc de pământeană. În puterea zilelor de la începutul verii, zumzetul albinelor răsună în surdină prin coamele fructiferilor legănate de-un vântuleţ.
Cum îi iubesc copiii pe părinţi şi bunici ? Iubirea lor este pură ca: lumina soarelui dătătoare de noi dimineţi; laptele dulce strecurat seara în oale de lut ars; o poveste cu Feţi- Frumoşi şi zâne îmbrăcate-n rochii de mirese; o privighetoare, care cântă-n teii înfloriţi; un pupic dulce dăruit pe-obrazul mamei; un zâmbet de îngeraş revărsat peste ochii adormiţi… Nu uitaţi că noi, oamenii mari, vă iubim fără de margini şi oprelişti pământeşti, vă ocrotim cu zâmbetele noastre luminate şi alungăm orice primej-die, care ar putea să vă umbrească irepetabila copilărie. La mulţi ani, copii de pretutindeni !
Dumitru Ţimerman