Diverse şi imprevizibile sunt scenariile instigatoare, provocatoare, dacă doriţi, puse la cale de apropiaţii, concurenţii sau invidioşii din cercurile sociale şi politice în care ne ducem viaţa de zi cu zi. Aceste scenarii instigatoare ne pun la încercare stăpânirea de sine, răbdarea şi dorinţa de a face concesii pentru ca stările conflictuale să nu degenereze în diverse răzbunări sau acţiuni „certate cu legea „. Mai există şi câte un „ bărbat “, care nu prea comentează consecinţele incomode provocate, “ iute la mânie”, care-i aplică la tărtăcuţă provocatorului câteva scatoalce, după care adaugă: “ No, amu du-te la poliţie, şî mă spune…că de amenda aia, când m-oi întâlni cu tine, mai primeşti câteva, că văd că te mânâncă limba…”. Aşa e românul, uneori face “ haz de necaz “ şi priveşte neputincios la “pâinea şi circul ” din vremea noastră.
Unii politicieni elaborează astfel de scenarii instigatoare, provocatoare, pentru a-i determina pe cei care cad în capcana lor să emită declaraţii pripite în spaţiul public. După ce „ aceste declaraţii” sau, cum se spune, după ce i-a ieşit „porumbelul” din gura celui revoltat de scenariile provocatoare, instigatorii se folosesc de acestea şi le amplifică de fac „ dintr-un ţânţar, armăsar !”. Privitorii şi ascultătorii gustă din plin aceste „dueluri” incorecte. Acest „dar” de a enerva victimele provocatorilor face parte din scenariile bine „ puse la punct” de nişte mişei, care induc în eroare „poporul cu televizorul”, dar şi personalitatea supusă acestor „atacuri sub centură”.
Trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi are anumite limite ale răbdării, iar provocările repetate, chiar ostentative, uneori ridicole şi prosteşti, nu fac altceva decât să-i crească omului tensiunea, iar resorturile revoltei se nasc în mod spontan, ca o măsură de apărare a psihicului uman. Testarea răbdării unor personalităţi sociale sau politice, dusă uneori până la nebunie, se transformă într-o violenţă psihică mai greu de suportat decât violenţa fizică. Scenariile instigatoare au menirea de a-i hărţui și incrimina pe cei mai buni, pe nedrept, după ce aceştia reacţionează vehement, în mod obiectiv, pentru a dejuca vicleniile „travestiţilor”. Ca un avertisment răsună prin vreme o zicală din bâtrâni: „ Blândul sparge blidul !“.
Interesant rămâne faptul că martorii acestor scenarii nu reţin cuvintele provocatoare ale instigatorilor. De cele mai multe ori sunt reţinute replicile mai dure, ce-i drept, ale celui care a fost lezat, în baza cărora este şi judecat. Cine generează energie negativă în jurul lui, aceasta se va întoarce „mai devreme sau mai târziu” împotriva sa, pentru că scris este: „ cel ce ridică sabia, de sabie va muri”. Cetăţenii trebuie să fie foarte atenţi la subtilităţile şi abilităţile duşmănoase ale creatorilor de scenarii instigatoare pentru că prin intermediul acestora, de nenumărate ori, atenţia publică a fost abătută de la marile probleme ale ţării.
Dumitru Ţimerman