Deși inițiatorul protestului, Mircea Flontaș, a declarat săptămâna trecută în emisiunea “Ora Adevărului”, moderată de Victor Constantinovici, că renunță deocamdată la organizarea unui protest în legătură cu starea drumului Satu Mare – Homoroade, aceștia și-au încercat norocul, totuși.
Aproximativ 30 de codreni în frunte cu Simion Ardelean, primarul comunei Homoroade, s-au adunat ieri în Centrul Nou pentru a-și face auzite nemulțumirile.
„E foarte multă presiune în zona aceea, au venit foarte mulți acasă în luna august, cei care sunt obișnuiți cu alte drumuri dincolo, în Europa. Se pune o mare presiune. Oamenii sunt nemulțumiți, iar eu ca și autoritate locală sigur că pot pricepe aceste întârzieri dar este mai greu să îi convingem pe oameni să aștepte. Și totuși cred că poate fi găsită o soluție”, a spus Simion Ardelean, primarul comunei Homoroade.
Atâția câți au fost, codrenii au ținut în mâini placarde și poze prin care au dorit să transmită nemulțumirile pe care le au față de conducerea Consiliului Județean ,faţă de parlamentarii sătmăreni și nemulțumirile legate de faptul că drumul nu se va reabilita nici în acest an. După timide încercări de a începe un protest, aceștia s-au îndreptat către intrarea în Consiliul Județean Satu Mare, unde au fost întâmpinați de subprefectul Altfatter Tamas și vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, care i-au invitat pe reprezentanții protestului la discuții pentru a le explica motivele pentru care drumul nu a fost reabilitat până în momentul actual, dar și de ce nu se va putea lucra la el nici de acum încolo.
În urmă cu câteva zile, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, a explicat că procedura de atribuire a contractelor s-a desfășurat greu tot timpul, însă niciodată o licitație nu a durat cât durează acum.
”A început licitația cu câteva luni înainte de a se finaliza contractul cu 7-8 luni. Nimeni nu și-ar fi închipuit că nu o să fie suficient timp ca să parcurgă toată această procedură pentru că sunt foarte multe firme care participă la licitație. Firmele, în general, se cunosc între ele, își cunosc problemele. Unii vin cu prețuri mici, ceilalți îi contestă. După contestație, se merge la CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor), iar cei de acolo dau răspunsuri evazive pentru că nu au curajul să își asume. Ei spun că ar trebui reluată procedura, după care iar se contestă și răspunsul este, din nou, unul evaziv, după care se ajunge la Curtea de Apel Oradea. În aceste condiții, orice conducere ar fi, nu i se permite să găsească soluții. Astăzi, din punct de vedere legal, nu se poate face nimic. Dacă s-ar face un protest, cei de la Consiliul Județean nu ar avea o soluție”, a declarat Mircea Govor.
El a subliniat faptul că nimeni nu are curajul să intervină la drum atâta timp cât licitația nu este finalizată, existând riscul de a încălca legea. În actualele condiții, Mircea Govor crede că desemnarea câștigătorului va avea loc doar în luna noiembrie, iar lucrările efective nu vor putea începe decât în primăvara anului viitor.
”Eu zic că ar trebui implicat prefectul județului, cei de la Consiliul Județean să apeleze la Primul Ministru. Să găsească o formulă sau să dea o ordonanță de urgență, să existe o cale legală și să fie prevăzute situații de urgență pentru care să se găsească soluții”, a concluzionat Mircea Govor.
Ioana Simion




















