Cea mai lungă monoxilă din România se află la Satu Mare



Monoxila 2

Un lucru mai puţin cunoscut este acela că Muzeul Judeţean din Satu Mare deţine cea mai lungă monoxilă din ţară, adică o barcă sculptată dintr-un singur trunchi de copac.

Cu siguranță, vizitatorii Muzeului Județean Satu Mare, Secția de Artă, au observat în curte un obiect de dimensiuni impresionante, care a fost descoperit în 1963, în localitatea Berindan. Este vorba despre o monoxilă pe care țăranii au scos-o din malul stâng la Someșului. Obiectul are o dimensiune impresionanată de 13,2 x 0,9 m. Monoxila era considerată în secolele XIII-XIV un mijloc de transport al sării (dar posibil și a altor materiale) pe Someș, lucru consemnat într-un document din anul 1310.

O astfel de ambarcațiune era scobită dintr-un singur trunchi de copac, cu ajutorul toporului, părțile laterale păstrând forma inițială a copacului. “De-a lungul timpului, monoxila a fost restaurată și conservată în mai multe ocazii, lucru care se întâmplă și în aceste zile. În comparație cu invervețiile anterioare, cele de astăzi sunt realizate cu dotări și echipamente moderne, achiziționalte în cadrul Laboratorului Zonal, echipamente care permit o restaurare și conservare mai fiabilă și cu o minimă intervenție asupra obiectului. Acest lucru face ca restaurarea să nu inducă deteriorări suplimentare asupra obiectului”, susţin cei de la Muzeul Județean.

Prezenţa acestei monoxile se explică prin faptul că zona actulului judeţ Satu Mare era una de tranzit pentru produse, fiind graniţa dintre două state, unde locuitorii făceau schimb de produse, în funcţie de specificul zonei fiecăruia.

Sarea era un produs des tranzacţionat. „Monoxila aceasta este cea mai mare din ţară care a fost descoperită vreodată, în Berindani, în 1963, în mal. De fapt ceea ce se făcea cu ea era comerţul cu sare. Şi cum drumurile erau cum erau, cea mai simplă metodă de a ajunge până la Satu Mare, înspre Ungaria şi Austria era pe Someş. Şi era un adevărat comerţ cu sare. În localitatea Apa este profesorul Radu Viorel care şi acum poate să arate unde a fost debarcaderul sărarilor. A fost o adevărată civilizaţie, ca şi plutaşii pe Bistriţa. Şi Satu Mare era târgul de sare, pentru că aici se termina Transilvania şi începea Ungaria şi era un fel de vamă.Şi comerţul cu sare era foarte important pentru că în Ungaria nu este sare, de aici se aducea, de la Ocna Dej”, spune directorul Muyeului Judeţean, Felician Pop.

Monoxila 1

Monoxila din curtea muzeului are 13 metri lungime şi putea transporta echivalentului unei căruţe cu sare. Cantităţile transportate nu erau mari, dar erau însemnate valoric, sarea fiind foart scumpă la aceat dată.

“Drumul sării” trecea prin teritoriul actual al judeţului Satu Mare
Potrivit informaţiilor furnizate de arheologul sătmărean Liviu Marta, concentrarea depozitelor sătmărene corespunde unei zone bogate în resurse alimentare, zonă aglomerată de aşezări deschise ce au între ele două aşezări fortificate, situate foarte aproape una de alta. Locuirea intensă, efortul de fortificare şi concentrarea de ofrande din zona de sud a Sătmarului pare să depăşească strict o valorificare locală a resurselor şi ar putea avea la bază resurse mai complexe.

Practic se poate observa cum toate depozitele de bronzuri prezentate aici se înşiruie pe traseul care în Evul Mediu este cunoscut sub denumirea de “drumul sării”. Documentele din Evul Mediu arată că prin zona de sud a actualului judeţ Satu Mare, cândva parte a comitatului Solnocul de Mijloc, trecea “drumul sării” care pornea de la salinele din nordul Transilvaniei şi apoi trecea prin Poarta Meseşană, terasa Crasnei, dealurile Tăşnadului, terasa Ierului şi marginea sudică a Câmpiei Nirului şi nordul Bihorului, atingând Tisa la Szolnok. Desigur că proiectarea şi repetarea în preistorie a unor fenomene istorice este o ipoteză ce nu poate fi dovedită cu certitudine.

Însă dincolo de nevoia perpetuă de sare şi de geografia care determină utilizarea aceloraşi zone de extracţie şi aceloraşi trasee pentru căile de comunicaţie, recent s–au conturat câteva indicii serioase referitoare la utilizarea în preistorie a “drumului sării” din Evul Mediu, drum ce lega Transilvania de zona de nord a Alföldului. Cercetări realizate în ultimii ani în exploatarea preistorică de sare de la Beclean – Băile Figa (nordul Transilvaniei) au scos în evidenţă o utilizare intensă a acesteia pe parcursul epocii bronzului. Deosebit de interesant este faptul că punctul culminant al procesului de exploatare a sării datează în secolele XII–IX înainte de Hristos. Este de remarcat faptul că cercetările au documentat un sistem complex de exploatare, prin care erau extrase cantităţi mari de sare, cantităţi care depăşeau cu mult nevoile locale.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts