FRB a decis sistemul competițional în care se va juca sezonul următor din Liga Națională



Adunarea Generală de ieri de la sediul FR Baschet nu a adus, din păcate, prea multe clarificări în privința sezonului 2020-2021. Situația de incertitudine creată de pandemia de coronavirus se menține la nivelul baschetului românesc, iar conducerea federației așteaptă lămuriri din partea guvernanților.

Deocamdată s-a prezentat o variantă de competiție însă FRB așteaptă data de 15 iulie pentru a vedea câte echipe se înscriu în LNBF, iar apoi e de văzut cum vor arăta eventualele restricții sau…relaxări legate de Covid-19.
CSM Satu Mare s-a înscris deja în Liga Națională și așteaptă reluarea pregătirilor, programată deocamdată pe 1 septembrie.
Din lotul sătmărencelor vor face parte și în sezonul viitor Andrea Olah, Alina Podar, Andreea Huțanu, Flavia Ferenczi, Adina Pop, Anisia Croitoru, Brittany Denson și Carla Popescu. Restul jucătoarelor din lot și numele antrenorului vor fi anunțate la începutul lunii august!

Iată propunerea FR Baschet pentru sezonul 2020-2021:

Sistemul competițional
– LNBF, 2020-2021: indiferent de numarul de echipe inscrise (14, 13, 12, 10,…6), competitia se va desfasura intr-un format cu o serie unica. Daca in LNBF sunt minim sase echipe inscrise, atunci se va reinfiinta si Liga 1 feminin; daca in LNBF nu sunt minim sase echipe inscrise, atunci se propune organizarea unei ligi unice feminine, dar fara reinfiintarea Ligii 1.
Faza 1 LNBF: se joaca fiecare cu fiecare, tur-retur, N jocuri si se face clasamentul;
Faza 2 LNBF: se formeaza doua grupe:
– grupa 1-8 (6) – va juca play-off, 3 tururi de 3/5 jocuri (jocurile duble cu o zi pauza intre ele); pentru locurile 5-8 se vor juca tururi de 2/3 jocuri;
– grupa 9-N – va juca play-out, 2-3 tururi de 2/3;
– Cupa Romaniei, Feminin, 2020-2021: se joaca 2 tururi si Final 4; locurile 1-2 din LNBF nu joaca si intra direct in turul 2;
In Cupa Romaniei se joaca dupa aceleasi reguli ca in LNBF (referitor la numarul de straini si regula romanilor).

Calendar competițional
– LNBF va incepe in data de 03 octombrie si se termina in data de 15 mai (varianta in care vor participa 14 echipe).
– CRF va incepe in 07 si 14 octombrie, cu Turul 1, iar Final 4 va avea loc in perioada 27-28 februarie.
– Inscrierea in LNBF si CRF: au drept de inscriere cluburile care au participat in LNBF in sezonul 2019-2020, precum si alte cluburi afiliate la FRB care indeplinesc conditiile de eligibilitate. Un club poate inscrie o singura echipa in LNBF. Cluburile vor depune noul formular de inscriere si dosarul cu toate documentele necesare validarii inscrierii. Echipele care se inscriu in LNBF, 2020-2021, au obligatia sa participe si in Cupa Romaniei si Supercupa.
Termen limita inscriere – 15 iulie 2020
Taxa inscriere: LNBF si CRF: 2.500 euro (include si taxele de viza si legitimatii pentru sportivi si oficiali). Plata transei 1 din Taxa de inscriere, in valoare de 1500 euro, se va face pana in data de 20 august 2020; plata transei 2 din Taxa de inscriere se va achita inainte de inceperea Fazei 2 a LNBF (play-off/play-out).
Tragerea la sorti LNBF si CRF – va avea loc pe 25 august 2020, la sediul FRB, dupa validarea inscrierilor participantilor de catre Consiliul Director.

Condiții de validare:
– Datorii catre FRB: cei care nu isi achita integral datoriile catre FRB pana la 20 august vor suporta sanctiunile hotarate de CD.
– Infrastructura: echipele trebuie sa joace in sali omologate cu dimensiuni regulamentare, sa aiba 2 tabele de scor, tabele de 24 de secunde deasupra panourilor, cu resetare la 14 secunde, sa aiba perimetru luminos cu leduri pe panouri, suprafata sa fie din parchet, sa indeplineasca normele de securitate, capacitatea sa fie mai mare de 300 de locuri sonorizare, internet prin cablu, kituri inregistrare video.
– Litigii salariale cu jucatorii/antrenorii/agentii sau decizii BAT: sanctiunile se vor stabili de catre CD, in urma consultarilor cu FIBA, urmarindu-se prevenirea sanctiunilor, limitarea sumelor datorate, determinarea cluburilor sa-si achite datoriile.

– Participarea în Campionatul Național de juniori:
Echipele din LNBF sunt obligate sa aiba o echipa de juniori inscrisa in Campionatul National U13 – U18, editia 2020-2021. Echipele de juniori pot fi proprii sau in colaborare. Daca nu participa in Campionatul National de juniori sau se va rupe colaborarea: sanctiune conform RS LNBF.
– Participare in LNBF 3×3 si CRF 3×3 : nu mai este obligatorie;
– Inscriere in cupele europene: in sezonul 2020-2021 nu mai este obligatorie.
– Perioada de transfer: 03 august – pana cu 72 ore inainte de primul joc din LNBF; echipele, cu exceptia celor care participa in cupele europene FIBA, vor avea dreptul sa transfere maxim 5 jucatoare straine, dintre care maxim 3 non-europene; sunt permise 6 inlocuiri de jucatori straini si romani pana la 28 februarie 2021; in perioada 01-31 martie 2021 echipele mai au dreptul la un transfer prin care sa inlocuiasca un jucator foarte grav accidentat, cu aprobarea Comitetului Executiv.
– Taxa jucator strain: 750 euro
-Taxa transfer jucator roman: 550 lei
– Taxa formare juniori (platita in fiecare an cluburilor formatoare, prin FRB, pentru fiecare jucator nascut 2000 sau mai tanar, pana la varsta de 25 de ani): pentru LNBF taxa va fi de 1500 euro pe an de jucator, iar pentru Liga 1 va fi 750 de euro pe an, de jucator. Exista si posibilitatea ca in cazul in care cluburile se inteleg sa nu se plateasca taxa de formare, caz in care obligatoriu clubul care transfera jucatoarea trebuie sa plateasca antrenorului care a descoperit sportiva: 150 euro net pentru LNBF si 100 euro net pentru Liga 1. Procedura pentru acest caz va fi descrisa in RS LNBF.
– Lista jucatoarelor cu drept de joc: va fi de maximum 18 jucatoare (L18);
– Jucatoare straine: echipele din LNBF, cu exceptia celor care participa in cupe europene FIBA, au dreptul sa transfere, sa aiba in lotul largit si sa inregistreze pe foaia de arbitaj maxim 5 straine (dintre cele 5 straine, maximum 3 non-europene). Echipele participante in cupele europene, organizate de FIBA Europe, au dreptul sa transfere in plus doua jucatoare straine, inainte sau in timpul competitiei internationale, cu drept de joc in LNBF si CRF numai pentru perioada participarii in competitia internationala (cele 2 jucatoare in plus vor fi europene).
In competitiile interne pot sa inregistreze pe foaia de arbitraj maximum 5 jucatoare straine (maxim 3 noneuropene). La incheierea participarii in competitia internationala echipa respectiva va renunta la doua dintre cele 7 jucatoare straine.
Statutul jucatoarelor europene/non-europene in LNBF si Cupa Romaniei se va stabili in functie de pasaportul prezentat in dosarul de transfer.
– Regula romancelor: cel putin doua jucatoare romance prezente in permanenta pe teren, dar cel putin o jucatoare U23 trebuie sa fie pe toata durata jocului; aceasta regula este valabila pentru LNBF si CRF;
Nivelul profesional al antrenorilor: antrenorii cu carnet de antrenor, categoriile senior sau maestru, posesor al licentei FRB de tip „AA” (numai pentru categorie, CC Antrenori va propune o taxa de exceptare); in colectivul tehnic al echipelor vor fi minimum 2 antrenori si maximum 4 antrenori (antrenor principal, 2 antrenori secunzi, 1 director tehnic); directorul tehnic trebuie sa aiba carnet de antrenor; din cei 4 membri ai colectivului tehnic, cel mult unul poate fi strain; antrenorul strain trebuie sa demonstreze ca in ultimii 5 ani a fost antrenor macar in 3 ani in prima liga din tara sa sau in alta tara;
– Barem arbitraj si comisar: in LNBF si CRF va fi un barem unic, 287 lei brut arbitrul si 216 lei brut comisarul. Pentru ceilalti oficiali si asistenta medicala, LNBF si CRF, raman aceleasi baremuri din sezonul 2019-2020.
– Statistica/inregistrare video (contract FRB): obligatoriu pentru toate echipele din LNBF si CRF;

Retragere din competiție:
– retragere inainte de inceperea competiei – sanctiuni: amenda 2.500 euro + se va pierde taxa de inscriere;
– retragere in timpul competitiei – sanctiuni: amenda 5.000 euro + se va pierde taxa de inscriere;
In functie de numarul echipelor inscrise si de evolutia pandemiei, Consiliul Director al FRB poate modifica calendarul LNBF si CRF si chiar sistemul competitional.”





ULTIMELE ȘTIRI

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Latest Posts

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...




Centre Humanes Business