Situl Câmpia Careiului adăposteşte, pe o suprafaţă de aproximativ circa 14000 ha, un număr de 10 tipuri de habitate naturale de interes european. În sit sunt prezente şi circa 24 de specii de interes comunitar, dintre care o importanţă aparte o au amfibienii, reprezentaţi prin buhaiul de baltă cu burta roşie, broasca ţestoasă de apă, tritonul cu creastă şi tritonul cu creastă dobrogean. Deşi pe suprafaţa sitului doar opt specii de plante dintre cele cira 240 identificate sunt de interes comunitar, acesta este deosebit de important din punct de vedere botanic şi fitogeografic pentru vegetaţia de nisipuri extrem de rară în România.
Câmpia Someşană a trecut prin acelaşi proces de evoluţie geologică ca şi întregul bazin panonic şi anume un proces de scufundare însoţit de unul de colmatare. Retragerea lacului panonic din această regiune începe la sfârşitul levantinului şi continuă în cuaternar, până aproape de zilele noastre, ultimele lui vestigii fiind desecarea mlaştinilor Ecedei la începutul secolului XX. Caracteristicile mai importante ale regiunii de câmpie sunt formaţiunile de origine lacustră, fluvio-lacustră şi fluviatilă. Câmpia Careiului este o „prispă“ mai înaltă faţă de câmpiile limitrofe, având altitudini cuprinse între 120-160 m deasupra nivelului mării. Relieful zonei este slab ondulat. Altitudinea mică determină valori ridicate pentru presiunea atmosferică, de aproximativ 1000 mb.
În apropierea satului Sanislău se întinde Mlaştina Vermeş, o mlaştină eutrofă înfiripată în spaţiul de interdune continentale din Câmpia Nirului. Această rezervaţie botanică, are o vegetaţie bogată în specii relictare. Mlaştina de la Vermeş mai adăposteşte şi unele specii rare în flora ţării: o plantă carnivoră (Aldrovanda vesiculosa) , laptele câinelui, vioreaua de baltă, bumbăcariţa, nufărul alb, plosnicioasa, salcia de nisipuri. Pădurile de stejar s-au redus foarte mult ca suprafaţă, fiind mai numeroase în partea nordică a sitului.
În câmpie predomină pădurile de stejărişe pure sau în amestec cu carpen, frasin, ulm. În unele zone cu exces de umezeală sunt caracteristice formaţiile de plopişuri şi aninişuri. Pădurea „Frasin” de la Urziceni se află la marginea Câmpiei Careiului, adăpostind o floră cu totul remarcabilă: arbori de talie mare (frasin, stejar, pin negru, jugastru etc.), subarboret bogat (alun, corn, paducel, porumbar), plante (bulbuci de munte – relict glaciar, ghiocelul bogat, spălăcioasa de baltă).
Fauna de stepă specifică sitului se caracterizează prin larga răspândire a rozătoarelor (popândău, hârciog, orbete mic). Fauna zonelor forestiere este mai bogată şi mai variată, dintre speciile caracteristice putând fi menţionate rădaşca, brotăcelul, şarpele de alun, pisica sălbatică etc. Fauna bălţilor şi mlaştinilor de interdune se remarcă prin prezenţa ţiparului şi a ţigănuşului. Tot în bălţile mai mult sau mai puţin temporare aflate în micile depresiuni de pe suprafaţa pajiştilor se reproduc specii de amfibieni ocrotite ca: buhaiul de baltă cu burta roşie, broasca râioasă brună şi broasca râioasă verde , brotăcelul, broasca de pământ, broasca de mlaştină, broasca de eleşteu. De asemenea, sopârla de iarbă , şopârla de munte, guşterul sau şopârla cenuşie, dar şi şarpele de alun au efective importante în aceste pajişti. Prin canalele din pădure trăiesc broasca ţestoasă de apă şi tritonul. În canalele care brăzdează această câmpie au mai fost identificaţi: un peşte rar, ocrotit, care se mulţumeşte cu apă puţină, mâloasă şi neoxigenată, un amfibian, tritonul cu creastă dobrogean, de asemenea rar, şi zvârluga. În sit putem întâlni şi numeroase specii de păsări, multe dintre ele de interes european, printre care pescăraşul albastru, caprimulgul, sfrânciocul roşiatic, sfrânciocul mic, cresteţul pestriţ, eretele de stuf, eretele vânăt, şoimul de iarnă, şoimul dunărean, ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea de stejar, viesparul, acvila mică.
Nicolae Ghișan
