More


    Inedit. Porter Troupe vaccinat de dr. Coica!

    - Advertisement -

    Chiar dacă nu a mai jucat în acest sezon în România, baschetbalistul american Porter Troupe a rămas legat de țara noastră și mai precis de Satu Mare.

    Porter Troupe a venit pentru prima dată în România în 2008 când a semnat cu Energia Rovinari. El a mai jucat în țara noastră la Steaua București, BCM U FC Argeș Pitești și SCM U Craiova. De asemenea, a evoluat în campionate din Canada, Liban, Polonia și Lituania și în acest an în Finlanda unde a luat bronzul cu Helsinki Seagulls.

    De Satu Mare îl leagă baschetbalista Adina Pop de la CSM Satu Mare cu care Porter are o relație de câțiva ani.

    ”Mă simt bine aici la Satu Mare. Am fost și la finala voastră a celor de la CSM cu Sepsi și mă bucur că am reușit să mă vaccinez . Îi mulțumesc domnului doctor ( nr Coica) pentru oportunitate mai ales că e Johnson și e doar o doză. ” ne-a transmis Porter Troupe care la finalul lunii se va îtoarce acasă , la New York. Interesant e că Porter a prins anul trecut, pe când evolua la Craiova, starea de urgență în România. ”Am venit tot la Satu Mare imediat după ce s-a înghețat competiția în Liga Națională. Îmi place România și am avut mereu experiențe frumoase aici!” a mai spus Porter Troupe.

    Legat de viitorul său baschetbalistic, Troupe speră să mai poată juca un sezon. ”Am 38 de ani, cred că un sezon aș mai putea juca la un nivel bun. Apoi mi-aș dori o carieră de antrenor.” A mai spus Troupe .

    PORTER TROUPE- A câștigat Cupa României în 2014 și a fost medaliat cu bronz în FIBA EuroChallenge un an mai târziu. Ambele performanțe au fost obținute alături de Energia Târgu Jiu. Are peste 300 de meciuri în baschetul românesc și a avut cel puțin 30 minute pe meci în fiecare sezon petrecut în țara noastră. Sezonul 2019-2020 a fost cel de-al 10-lea sezon în Liga Națională.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img