Noi luptăm cu foamea, iar foamea este prezentă zilnic în jurul nostru

Noi luptăm cu foamea, iar foamea este prezentă zilnic în jurul nostru
||

Programul “O masă caldă” funcționează la Cluj-Napoca din iunie 2013, când, cu 100 de lei, s-au gătit primele 50 de mese calde. Treptat, Asociația și-a extins activitățile și în alte orașe: Adjud, Bistrița, București, Constanța, Satu Mare și Zalău, astfel s-a ajuns la un număr de circa 1900 de mese calde, săptămânal. Întreaga activitate se bazează pe voluntariat.

Simona Maria Gavrilă, coordonatorul Asociației “O masă caldă” din Satu Mare, povestește cum a fost înființată Asociația și ce înseamnă pentru comunitate.

Cum ați înființat Asociația?
În Satu Mare, am început activitatea în 2015, pe 4 decembrie am gătit prima masă în cantina liceului Constantin Brâncuși. Eu coordonez activitatea pe partea de logistică. În echipă sunt mulți coordonatori care coordonează echipele și se întrunesc în cadrul cantinei. Colaborăm cu Direcția de Asistență Socială pentru că ei ne asigură transportul. Am avut și alte tipuri de colaborări în cazuri de urgență.

Care este programul Asociației?
Pe perioada verii lucrăm marți și vineri iar în restul anului de marți până sâmbătă. Pe săptămână gătim 436 de porții în timpul anului iar vara 142 de porții. Avem o cantină din februarie 2020, trimitem mâncare în diverse locuri printre care și în Lazuri. Pe perioada verii nu suntem așa de activi. În timpul verii este mult mai greu să îi organizăm pe voluntari deoarece pleacă și în concediu, fiecare are program, are familie. Acest program scurt este până în septembrie.
Cantina Comunitară O Masă Caldă din Satu Mare este situată pe str. Rodnei nr. 26, spațiul a fost pus la dispoziția Asociației prin bunăvoința Parohiei Greco-Catolice Sf. Francisc.
Lucrările de compartimentare și dotare cu mobilier și echipament profesional de bucătărie s-au făcut din fonduri proprii. Spațiul dispune de o sală de mese încăpătoare, cu o capacitate de 40 de locuri.
Tot aici, se gătește în regim de catering pentru beneficiarii Adăpostului de noapte și pentru orice alt grup țintă de pe raza municipiului sau la nevoie a județului Satu Mare, persoane vârstnice singure și familii numeroase cu venituri modeste.

Vă rog să ne povestiți despre activitatea
voluntarilor
Activitatea voluntarilor este foarte bine organizată, știm întotdeauna care va fi ziua în care gătim, cine sunt voluntarii programați. Fiecare coordonator de echipă își sună voluntarii, cu o zi înainte, îi organizează. Depinde de ce nevoie avem, timpul până când pot fi planificați poate varia între câteva săptămâni și o lună.Avem oameni implicați, fără de care nu ar funcționa o masă caldă așa cum funcționează acum. Sunt foarte angrenați în tot ceea ce trebuie să facem. Avem oameni de diverse ocupații, mai ales din zona antreprenorială, medici, coafeze, preoți, economiști, persoane care au o viață foarte activă și care își rup din timpul lor și vin să coordoneze. Fondurile vin din donații private, de la persoane fizice și de la societăți comerciale, care și-au făcut un obicei în a dona anumite sume, lunar. Nu toată lumea poate să vină ca și voluntar și atunci fiecare a găsit modalitatea de a ajuta. Așa reușim să ne susținem.

Cum a decurs procesul de dezvoltare al cantinei?
Totul a fost ca un impuls din partea mea și a unor prieteni, să începem să gătim pentru oamenii nevoiași din Satu Mare. În 2015 când am început, nu era în Satu Mare ceva obișnuit să existe cantine sociale și să acopere nevoile oamenilor. Am început să gătim în zilele de vineri. Nu am lipsit de la cantină un grup de persoane, vinerea, niciodată. Am ajuns să fim cunoscuți prin presă și multă lume a devenit interesată de proiectul nostru și am început să avem tot mai mulți voluntari. Au crescut donațiile, numărul de voluntari.
Părintele Bârle ne-a oferit spațiul de la parohie și ne-a invitat să ne desfășurăm activitatea în cadrul parohiei. Dotarea cantinei a durat din 2019 până în 2020. Când a fost gata, am inaugurat-o și tocmai atunci a început și pandemia. În perioada respectivă am gătit cam 3000 de porții, în perioada stării de urgență. Cu cât suntem mai mulți și mai serioși, cu atât suntem mai puternici și asta se datorează voluntarilor în primul rând. Nu avem un om care stă permanent la cantină, noi suntem fiecare la serviciul lui și la ora programată, mergem și ne desfășurăm activitatea.
Ce planuri de viitor aveți?
În primul rând trebuie să îi motivăm pe voluntari, mai ales pe coordonatori, avem niște planuri în toamnă în acest sens. Nu este ușor ca în fiecare săptămână un om să meargă și să coordoneze voluntarii la cantină. Este important să ne închegăm ca și echipă. Dacă cineva dorește să facă voluntariat, cea mai indicată metodă este să scrie pe adresa de email sau prin telefon. Avem nevoie de numele persoanei și numărul de telefon. Este important să fie disponibili pentru voluntariat între 13.30-16.00.

Care este misiunea voastră?
Dorim să aducem puțină lumină acolo unde oamenii au întuneric. Dacă o mică picătură de fericire și iubire aduci în fiecare zi în viața unui om, atunci cred că ai creat ceva ce a contat la sfârșitul zilei. Noi nu luptăm cu foametea, noi luptăm cu foamea, ori foamea este zilnic în jurul nostru. Poate nu schimbăm multe la nivel macrosocial, dar reușim să schimbăm viața a 70 de oameni în fiecare zi și să facem ceva bun pentru ei, oricât de mic.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble