Elevi în practică la Jandarmeria Satu Mare

Elevi în practică la Jandarmeria Satu Mare

Corelarea teoriei cu practicava fi sarcină de îndeplinit pentru 5 elevi jandarmi aflaţi în stagiu de practică în cadrul unităţii de Jandarmi Satu Mare. Elevii provin din cadrul Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani.

Viitorii jandarmi au fost primiţi de comanda unităţii, care prin col. Ovidiu – Adrian POPA, le-a urat succes în această primă etapă de practică.

Pentru ca tinerii să aibă parte de un stagiu de practică cât mai eficient, au fost repartizaţi unor jandarmi cu experienţă profesională care-i vor consilia şi monitoriza permanent pe întreaga perioadă de pregătire.

În perioada stagiului, elevii jandarmi, vor participa la misiunile unităţii, în cadrul cărora vor putea pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs în cadrul misiunilor de ordine publică.

”Trebuie menţionat faptul că cei 5 elevi - jandarmi sunt originari de pe meleaguri sătmărene, au fost selecţionaţi şi recrutaţi la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, iar noi ne dorim ca la finalizarea studiilor aceştia să fie repartizaţi în unitatea noastră”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei sătmărene.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble