OPINIE DE GAZETAR
DUMITRU ŢIMERMAN
Frica este una dintre cele mai mari duşmance a omului. Nu o putem controla şi nu suntem destul de autoritari pentru înlăturarea ei din viaţa noastră. De-a lungul vieţii, trăim tot felul de drame din cauza fricii. Ne naştem şi trăim în cercuri ale fricii şi parcă nu avem curajul: să ripostăm, să luăm atitudine, să ne unim inteligenţele pentru ca ea să poată fi, în mare parte, eradicată din comunităţile noastre. Frica de multe ori învinge dorinţa de a ieşi din cercurile create, fundamentate de proştii prefăcuţi. Culmea e că aceştia reuşesc să influenţeze elaborarea unor legi, care nu fac altceva decât să exploateze frica ajunsă la rang de coerciţie.
Mai există şi în vremurile noastre câte-un curajos, care este hăituit şi proscris numai pentru că nu mai doreşte să trăiască în cercurile Imperiului Fricii. Nu se mai poate trăi, nu se mai poate prospera din cauza creatorilor de frică. Pentru aceşti „haiduci” ai democraţiei, frica este doar un imbold de-a riposta la atacurile nemiloase şi contrafăcute ale celor care propagă frica. Baiul cel mare este că publicul spectator nu are puterea de a face întotdeauna diferenţa dintre un vinovat şi un „haiduc”. Românii nu au suficiente informaţii publice pentru a putea lua atitudine în faţa condamnărilor nedrepte. Scenariile de la televizor sunt trunchiate, agresive şi coordonate politic. Frica este decisivă, iar „puternicii” se folosesc de ea pentru a-i alunga pe potenţialii oponenţi sau concurenţi. Interesele, Orgoliile, Ura şi Invidia incită frica!
Datorită fricii, potenţialii proscrişi se refugiază „în pătrăţica” lor, „trag obloanele” peste inteligenţă, se complac după cortina tăcerii şi n-au curajul să ia atitudine în faţa ameninţărilor. Avem şi întreprinzători curajoşi, care ies din cercurile fricii pentru a putea supravieţui într-o lume imprevizibilă şi controversată. Mulţi dintre ei sunt: vânaţi, huliţi, umiliţi şi arestaţi în propria lor patrie. Nu contează plus valoarea creată de ei! Nu sunt luate în considerare: viziunea lor economică eficientă, discretă şi altruismul debordant, specifice acestor tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu. Frica este dominanta, care imprimă un sens greşit noii „orânduiri sociale”: democraţia. Proştii se bucură, iar înţelepţii plâng.
Incredibil! Societăţile, comunităţile, grupurile umane ale mileniului trei s-au transformat într-un fel de „triburi”. Această nouă gândire este bazată pe formula arhicunoscută: „divide et impera – dezbină şi stăpâneşte!”. Schimburile dintre „triburi” sunt condiţionate de subminarea calităţilor umane, care este susţinută până la „nebunie”. Nu mai contează valoarea unui om. Contează doar gradul de frică la care au ajuns laşii în mod deliberat şi prin aservire, pentru a putea „supravieţui” în cercul intereselor. Războaiele psihologice dintre „triburi” se petrec, „cu sau fără perdeluţă”, în defavoarea prosperităţii şi manifestării libere a personalităţii. Nu se doreşte pe deplin să existe o concordanţă între libertatea creativă a întreprinzătorului român, ambiţia şi acţiunile sale investiţionale? „Tributul” e prea mare, iar încasările, în cel mai fericit caz, sunt numai de supravieţuire. Libertatea este condiţionată de regulile monopolurilor impuse de anumite „orânduieli tribale” ancorate într-o dictatură economică modernă şi nicidecum în concurenţa loială specifică economiei de piaţă. Rigiditatea unei astfel de „gândiri economice” se aseamănă mai mult cu aceea unui catâr, care s-a oprit în mijlocul drumului „când ţi-e lumea mai dragă”.
Iată ce moştenire înţeleaptă ne-a lăsat nouă despre frică, fizicianul Albert Einstein, care se potriveşte tare bine vremurilor noastre haotice: ,,Frica sau prostia au fost întotdeauna temeiul celor mai multe acţiuni omeneşti. Cea mai prostească temere e teama de moarte, pentru că morţilor nu li se întâmplă niciodată accidente neplăcute. Şi cea mai mare pedeapsă a diavolului a fost să ne facă să plătim scump pentru tot ce e plăcut în viaţă: ori cu sănătatea, ori cu chinurile sufleteşti, ori ne îngrăşăm. Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi. Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică. În relaţiile umane, poţi acţiona cu înţelepciune numai dacă încerci să înţelegi atât de bine gândurile, motivele şi temerile adversarului tău, încât ajungi să vezi lumea cu ochii lui. După mine, cel mai rău lucru într-o şcoală pare să fie în principal aplicarea metodelor bazate pe frică, forţă şi autoritate artificială. Un astfel de tratament distruge sentimentele autentice, sinceritatea şi încrederea elevului. Cinste celui care a trecut prin viaţă ajutându-i mereu pe alţii, fără să cunoască frica, şi căruia agresivitatea şi resentimentele i-au rămas străine. Asta e materia din care sunt plămădiţi marii lideri morali…”.
