La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat în trafic, un bărbat, de 38 de ani, din Micula, aflat la volanul unui autovehicul. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoutilitara pe care o conducea a fost sustrasă în scop de folosință din parcarea unui local din municipiul Satu Mare. Totodată, bărbatului i s-au prelevat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,61g/l alcool pur în sânge.
În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Fiind prezentat instanței de judecată, pe numele bărbatului s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.




















