More


    Câteva considerente înainte de returul Grupei Campionat

    - Advertisement -

    CFR Cluj: Pentru echipa din capitala Ardealului primăvara a debutat cu o astenie inexplicabilă pentru unii sau perfect explicabilă pentru alții. Depinde cum privești lucrurile. Cât timp iarna își mai arăta tentaculele peste tâmplele Carpaților, ceferiștii au mai adunat 7 puncte (două victorii și un egal), dar ultimele două partide, cele disputate tocmai cu contracandidatele aflate oarecum la o distanță apreciabilă, au adus un joc în derută (cel cu oltenii) și un joc în suferință (cel cu bucureștenii). Adică zero puncte. Dacă arăți cu degetul numai spre Petrescu nu este suficient. El este principalul vinovat (strategia lui motivațională tocmai s-a întors împotriva echipei), dar i-aș mai adăuga și pe cei cu pixurile și telefoanele din birouri. N-aș lăsa nici scormonitul insistent al presei la o parte, dar asta le este menirea. Finalul își va găsi totuși răspunsuri doar la grajduri unde armăsarii tind să devină mârțoage.


    FCSB: Patru victorii și o înfrângere (acasă cu oltenii) le-au adus bucureștenilor posibilitatea să declare că sunt la mâna lor, adică dacă vor obține numai victorii câștigă titlul indiferent de ce fac celelalte echipe. Același lucru l-ar putea spune și clujenii, dar forma de moment spune altceva. Acel „dacă” din fraza de mai sus nu se referă doar la întâlnirile cu principalele rivale, ci și la cele cu nebăgatele în seamă din Voluntari, Constanța și Pitești. Orice sincopă fracturează „mâna lor”. E adevărat că același lucru este valabil și la contracandidate. La echipa din „Cetatea ciobanului Bucur” domnește un alt cioban, Becali, cioban ce ar putea oricând să distrugă tot ce au construit până acum banii lui. Să sperăm că va prima competiția sportivă și cel mai bun să câștige.
    Universitatea Craiova: Cea de-a treia candidată la titlul de campioană are și ea șanse reale și, ținând cont de cele ce am spus mai sus, chiar dacă nu depinde numai de ea, ne-am putea trezi cu prazul deasupra cepelor. Să nu uităm totuși de capriciile ce-i apucă din când în când pe componenții echipei din Bănie. Și mai e un element care, după părerea mea, ar trebui să-i motiveze, dar după părerea celor mai mulți analiști ai fenomenului sportiv îi îngreunează. Este vorba de lupta pe două fronturi, Universitatea Craiova fiind singura dintre cele trei calificată în semifinalele Cupei României. Prin jocul lor frumos, deschis, bazat pe atac au obținut la rândul lor patru victorii în tur, singura înfrângere fiind la Voluntari.
    Voluntari, Farul, Argeș: Voi trata cele trei echipe de pe același plan chiar dacă fiecare are caracteristici individuale sau, cuplate două câte două, interese similare. Toate trei s-au liniștit în ceea ce privește lupta pentru podiumul campionatului. Argeșul și Voluntariul mai luptă, chiar între ele, în cupă. Voluntariul și Farul au doar câte trei înfrângeri în tur. Farul și Argeșul au doar câte o victorie în tur.
    Ca privire generală asupra Grupei Campionat este de remarcat faptul că din cele cincisprezece meciuri disputate în tur o singură partidă s-a încheiat la egalitate (Farul – CFR), restul încheinduse la diferențe de unul, două, trei sau chiar patru goluri (FCSB – Voluntari). Această constatare dă dreptate celor care promovează această metodă de disputare a finalului de campionat. După cum se vede crește spectaculozitatea jocurilor, o singură partidă încheindu-se fără gol.
    În ceea ce privește Grupa Retrogradare trebuie să atragem atenția că aceasta nu se dispută după sistemul tur retur ci într-o singură manșă după o schemă acasă/deplasare determinată de FRF și/sau LPF în funcție de locul ocupat în clasament în sezonul regulat.
    Aici vom scoate în evidență doar lupta pentru ocuparea primelor două locuri ce duc la un baraj pentru a ajunge în final în competiția europeană Conference League și lupta pentru evitarea locurilor 13 și 14 care duc la barajul pentru evitarea retrogradării. De remarcat și aici numărul scăzut de meciuri egale, trei, din cele 40 de partide disputate. Quot erat demonstrandum.
    În prima luptă sunt angrenate Rapid, Sepsi și Botoșani (câte una din cele trei regiuni istorice). Cele cinci victorii consecutive ale giuleștenilor le dau un moral asupra celorlalte două. Mai au de jucat cu locurile opt (chiar în această etapă), 10, 12 și 13. Sepsi a avut și ea un parcurs fără înfrângere obținând patru victorii în cele cinci etape de până acum. Mai au de jucat cu locurile șapte (cum spuneam mai sus, în această etapă), 10, 13 și 16 în ultimele patru etape. Botoșaniul are două înfrângeri și trei victorii până acum, dar are finalul cu meciuri mai ușoare, adică cu 10, 12, 14 și 15.
    Nu înțeleg de ce nu se fac clasamentele cu jumătăți de puncte, acolo unde este cazul, ci se oferă bonusuri care de fapt sunt false. Parcă am fi în politică. Îți dau ceva ce n-ai și nici nu vei avea! Să lămurim puțin lucrurile. Voluntari, Sepsi, 48 Craiova, Mioveni, Chindia și Dinamo au de fapt cu jumătate de punct mai puțin decât arată clasamentele.
    Să ne uităm un pic peste etapa din această săptămână.
    Meciul șoc al etapei se dispută la Voluntari (duminică de la ora 19) unde tot sudul țării și o parte din est așteaptă ca schemele lui Ciobotariu să dea peste cap argumentele motivaționale îmbătrânite ale lui Petrescu. Să nu uităm totuși că Voluntariul se uită acum mai mult spre Cupa României decât spre Campionatul României. Ceea ce-i dă un aer de VN (viteză normală pe calea ferată) CFR-ului.
    FCSB-ul se află într-o situație un pic mai dificilă la Constanța, luni de la ora 21, unde gazdele au de spălat niște rușini recente (meciurile cu FCSB, Voluntari și, mai ales, Craiova) și nici nu au alte preocupări. Cred că va fi cel mai spectaculos meci al etapei.
    Universitarii craioveni au cel mai ușor meci dintre cele șase din Grupa Campionat. Precis că argeșenii vor intra pe teren luni, de la ora 18, cu gândul la returul din Cupa României și nu vor fi prea atenți la incursiunile cavaleriei ușoare (Gustavo, Baiaram) sau pătrunderii în forță a tancurilor (Markovici, Ivan) din Bănie. Dar și oltenii au un retur de cupă… Printre altele aș remarca penibilitatea arbitrajului ce i-a avantajat miercuri la Sf. Gheorghe.
    De departe, cel mai atractiv meci al etapei aceasta din Grupa Retrogradare este întâlnirea de pe Rapid-Giulești (sâmbătă de la ora 21). O victorie a gazdelor ar elucida problema ocupantei locului șapte. Sepsi nu cred că și-a luat gândul de la o prezență în finala Cupei României, dar nici nu cred că-și vor menaja forțele pe cel mai nou stadion al țării.
    După cum rezultă și din analiza Grupei Retrogradare, placa turnantă a acestei competiții este echipa olteană. Pașoptiștii sunt singurii care mai au de jucat cu cele trei echipe ce-și dispută primele două locuri (cu iz european). Prima dintre ele este echipa din Botoșani, pe care o va întâlni luni, de la ora 15,30 în deplasare.
    UTA – Chindia (sâmbătă de la 13,30) este jocul care ar putea oferi nomazilor din Târgoviște iarba fermecată pentru a mai avea șanse să evite barajul. Pentru textiliști un banal egal n-ar fi un dezastru.
    Clinceni – Mioveni (vineri, 17,30) și Gaz Metan – Dinamo (tot vineri, 20) sunt două partide cu final cunoscut. Din păcate, Dinamo nu prea mai poate scăpa de acest nenorocit loc 14, loc care le va face ca în barajul de menținere în primul eșalon să dea piept cu U. Cluj sau Hermannstadt, echipe cu pretenții. Locul 13 ar fi un pic mai norocos, adversar în baraj putând fi Slobozia sau Chiajna. Greu de ajuns pe 13 deoarece târgoviștenilor le-ar fi suficientă victoria din jocul cu Gaz Metan dacă Dinamo nu obține 12 puncte în ultimele patru jocuri (Botoșani, UTA, Gaz Metan și Academica, nu neapărat în această ordine).
    E timpul minunilor!
    Gruiță Ienășoiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img