Stațiunea vâlceană Călimănești Căciulata a fost si de aceasta data gazda tradiționala a Concursului National Școlar de Șah “Elisabeta Polihroniade”. Dincolo de bucuria petrecerii unui timp de calitate alături de buni prieteni, de însușirea de noi abilitați pe “tabla cu 64 de pătratele” , exista si miza medaliilor naționale, precum si posibilitatea de calificare la Campionatul Mondial Școlar ce va avea loc in luna aprilie in Rhodos, campionii având gratuitate.
Dintre sportivii pregătiți in cadrul LPS Satu Mare, Sara Sunea este cea care a participat la acest eveniment desfășurat intre 4 si 8 ianuarie. Chiar daca vorbim de o competiție destul de importanta, cei care încercam sa o ajutam pe Sara am decis sa participe la o grupa de vârsta superioara , sa folosim acest concurs ca o forma complexa de pregătire. Astfel deși avea dreptul sa joace in grupa sub 11 ani, ea a concurat cu fetele sub 13 ani, fiind astfel mai mica cu 1-2 ani fata de restul jucătoarelor.
Pornită ca favorita a 7-a, ea s-a descurcat foarte bine, încheind competiția pe locul 2, fiind neînvinsă. A fost si o oportunitate de a experimenta diverse deschideri, structuri diferite si ne bucuram ca adaptarea ei a fost una buna. Pe locul 1 s-a clasat Vasylyna Semenova, o sportiva din Ucraina si naturalizata la sfârșitul anului precedent, legitimata in prezent la clubul bucureștean Oxygen. De altfel in afara de remiza cu Sara, aceasta a câștigat toate celelalte partide , proveniența ei dintr-o zona cu mare tradiție șahistă fiind evidenta in jocul prestat. Podiumul a fost completat de Iulia Isopescu de la Dinamo București .
Pentru Sara ( sportiva cu dubla legitimare LPS Satu Mare si Tinerii Lei Baia Mare ), cat si pentru Vladimir Sofronie ( Logic 64 Brașov + LPS Satu Mare ) , 2 copii de care suntem tare mândri , va urma la începutul lunii februarie un prim cantonament cu cel mai bun antrenor-psiholog-mentor- metodist din lume la nivel de juniori, indianul RB Ramesh, totul in cadrul proiectului realizat de FR Șah pentru cei mai promițători copii din tara.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here