De Valeriu Ioan
Nu este o noutate faptul că oameni din timpuri și locuri diferite au încercat să interpreteze realitatea istorică a lumii. S-au scris sute de cărți și tratate, s-au lansat mii de idei … mai mult sau mai puțin atinse de obiectivitatea științifică a realității, lucrări care au încercat să prezinte realitatea istorică locală sau universală a lumii sub diferite coloraturi politice, sau socio-culturale.
Istoria ține de timp, sau de percepția individului?
Oare câte dintre lucrările istorice apărute de-a lungul timpului au scăpat de ghilotina subiectivismului conjunctural? Sfântul și marele filozof Augustin de Hipona, demonstra prin analiză filozofico-teologică în volumul Confesiuni – Cartea XI inexistența unui prezent al trecutului și al viitorului. Astfel în Capitolul XIX, marele filozof postulează că ”Oamenii nu pot prevedea viitorul decât prin bunăvoința lui Dumnezeu”? (Confesiuni, Sfântul Augustin, ediția a II-a revizuită, traducere din limba latină Eugen Munteanu, Editura Nemira & Co, 2003, 2006.). Omul își poate servi în dreptate și adevăr semenii prin studiul TIMPULUI oferit în mod gratuit de Bunul Dumnezeu, prin trimiterea pe pământ a Fiului Său, din Eternitate în temporalitate, din Infinit în finitul pământului corupt, din Fericirea Veșnică în ”valea de lacrimi”; sau dimpotrivă … poate să manipuleze … să-și creeze propriul adevăr, să-l redea trunchiat sau voit eronat, să inducă în eroare generații întregi.
Unul din exemplele prin care societatea poate fi manipulată prin folosirea trunchiată și exagerată a unor informații, în interes economico-financiar privat sau din alte considerente, îl reprezintă imaginea și apelativul de ”drac” conferite Voievodului Vlad Țepeș.
”Vlad Ţepeş, sau „Dracula” cum este mai cunoscut în Occident, este cu siguranţă una dintre cele mai notorii personalităţi autohtone. Poveştile despre pedepsele dure aplicate celor care nu respectau legea, precum trasul în ţeapă, au făcut înconjurul lumii.” (sursă: https://adevarul.ro/stiri-locale/targoviste/manuscrisul-care-poate-schimba-istoria-despre-vlad-1592370.html)
Conform publicației historia.ro/, ”Povestirile contemporane despre Vlad Ţepeş germane, slave sau româneşti, au păstrat în memoria timpului câteva acţiuni ferme de guvernare. Chiar dacă ele sunt transmise într-o formulă mai degrabă anecdotică, aceste legende medievale ne dezvăluie dimensiunile şi principiile programului său de guvernare: măsuri drastice împotriva hoţiei (poveştile cu negustorii, cu preoţii sau cu cupa de aur la izvor); promovarea muncii şi pedepsirea leneşilor (povestea soţiei leneşe care a fost pedepsită pentru că nu i-a cusut o cămaşă suficient de lungă soţului ei);primul program cunoscut de integrare a ţiganilor, prin implicarea lor în luptele cu turcii (povestea despre forţarea ţiganilor să lupte cu turcii);primul program cunoscut de igienizare a societăţii româneşti prin eliminarea fizică a cerşetorilor (povestea despre ospăţul dat tuturor cerşetorilor); desfăşurarea unui comerţ cinstit (poveştile despre negustorii străini) şi, desigur, fidelizarea boierimii prin pedepsirea drastică a trădătorilor.” (https://historia.ro/)
Lumini și umbre în viața lui Vlad Țepeș
Am în față o cronică semnată de Auguste Meyrat în podcastul american ”thefederalist.com”
la cartea ”Defenders of the West: The Christian Heroes who Stood Against Islam / Apărătorii Occidentului: Eroii creștini care s-au împotrivit islamului”. Cartea semnată de Raymond Ibrahim și publicată la sfârșitul anului 2022, îi prezintă pe Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș ca ”apărători ai identității creștine”. (https://thefederalist.com/2023/06/02/an-unapologetic-defense-of-the-crusades/ – via ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA)
Partea interesantă a lucrării, este aceea că ea a fost scrisă de un scriitor necreștin, Raimond Ibrahim expert în islam, care ”a publicat mai multe cărți privind natura prin excelență agresivă și jihadistă a islamului, cărți privind genocidul creștinilor în țările musulmane. Autorul a predat la diferite institute de învățământ superior din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii instruind cadre militare americane privind gândirea islamică, iar cartea de față este rezultatul acestei expertize.” (Alianța Familiilor din România)
Pentru a scrie cartea Ibrahim a făcut muncă de cercetare în arhivele otomane, europene și în Orientul Mijlociu
Cartea are opt capitole, fiecare fiind alocat unui personaj istoric european / creștin care a luptat împotriva musulmanilor cu scopul de a apăra nu doar ținuturile părinților lor, dar și creștinismul și identitatea creștină a europenilor, printre cei opt mari eroi ai rezistenței împotriva islamului aflându-se Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș, dar și albanezul George Kastrioti / Skanderbeg. Ceilalți luptători sunt britanici, spanioli ori francezi care au stopat expansiunea musulmană în sudul Europei occidentale ori care au luptat în Țara Sfântă pentru eliberarea ei de sub jugul musulman.
”În ciuda succesului lui Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, puțini alți regi sau nobili i-au urmat exemplul. Mai degrabă, conducătorii din Europa de Vest erau preocupați de alte treburi, mai interesate. Ca exemplu, putem da orașul-stat italian Veneția, care a fost implicat în a-i ajuta pe turcii otomani aproape la fel de mult pe cât au luptat.
Celelalte excepții de la această indiferență generală au fost cei doi bărbați despre care Raymond Ibrahim scrie în următoarele două capitole: George Kastrioti (pe care turcii l-au numit „Skanderbeg” sau „Lord Alexandru — după Alexandru cel Mare al Macedoniei”) și Vlad Dracula al III-lea (pe care nobilii rivali i-au mânjit imaginea cu apelativul vampir).” (https://thefederalist.com/2023/06/02/an-unapologetic-defense-of-the-crusades/)
”La fel ca Hunyadi, Skanderbeg și Dracula și-au transformat numărul mic într-o forță prin despărțirea armatelor turcești mari și prost organizate.
În timp ce pregătirea anterioară a lui Skanderbeg ca ienicer (ostaș în trupele de elită ale turcilor) l-a ajutat să-și conducă forțele în mod eficient și eficient, Dracula a făcut uz infam de țeapă (de unde și numele, Vlad Țepeș) și de raiduri nocturne.
Ambii bărbați au reușit să întoarcă situația împotriva dușmanilor lor și să împiedice cu succes avansul turcesc în Europa.” (https://thefederalist.com/2023/06/02/an-unapologetic-defense-of-the-crusades/)
De la mit la realitate
”Putem spune că am început cu Mircea cel Bătrân și ne-am continuat datoria cu cinste până în Secolul XIX când am dat Europei pe Tudor Vladimirescu, un alt apărător al creștinismului, și, în final, generația care a dat lovitura de grație Imperiului Otoman în Europa, în 1877, la Plevna. Nu credem că mai este vreo altă națiune în Europa care să fi adus un aport atât de mare la protejarea identității creștine în Europa, atât în timp (jumătate de mileniu) cât privind și numărul de ființe umane jertfite de părinții noștri pentru a apăra creștinismul. Nu uităm pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Petru Rareș, Ioan Vodă cel Cumplit și alți români curajoși care au ținut piept asalturilor musulmane. Occidentul a făcut compromis cu musulmanii după Bătălia de la Lepanto și ne-a lăsat pe noi, est-europenii, să apărăm credința. Ei s-au reprofilat pe negustorie și comerț cu musulmanii și au intervenit doar să influențeze, în folosul lor, raportul de putere între Rusia Țaristă și Imperiul Otoman.” (Alianța Familiilor din România)
Respiro la un nou început de istorie
”În 1447, Iancu de Hunedoara intervine în sprijinul Dăneştilor, îl asasinează pe Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş) din cauza apropierii sale de otomani şi îl înscăunează pe Vladislav II …” (cfr.https://historia.ro/) și după cele arătate mai sus, putem avea convingerea că demonizarea exclusivă pe care societatea actuală i-o atribuie lui Vlad Țepeș este în cea mai mare parte exagerată. Astfel, publicația historia.ro identifică două legende despre viaţa lui Vlad Ţepeş, cea slavă şi cea germană, care : ”ne dau informaţii apropiate ca şi corectitudine; încă odată vedem „plăcerea” lui Vlad de a folosi pedeapsa sa favorită – trasul în ţeapă. Acestea sunt, totuşi, cele mai mari legende ce au în centrul lor personalitatea unui domn român, iar istoria, ţine să-şi demonstreze veridicitatea că această aureolă mitică i-a fost conferită lui Vlad, şi nimănui altcuiva. Desigur, daca vom analiza cele 2 legende vom observa că cea occidentală tinde să exagereze, dar, trebuie să ţinem cont de faptul că această legendă a luat naştere şi a devenit cunoscută într-un mediu oarecum potrivnic lui Vlad. Însă, nu putem face abstracţie de atmosfera Europei apusene, ce era caracterizată de fanatisme religioase, de celebra Inchiziţie sau de Italia condusă cu forţa de familia Borgia, are rost să ne mai întrebăm de unde această sete a vest-europenilor de atunci pentru imagini demonice şi însângerate?” (cfr.https://historia.ro/)
În urma adevărurilor istorice arătate mai sus, nu putem încheia acest periplu editorial, fără a nu constata și repara nedreptatea istorică continuă care se aduce cu obstinență anumitor figuri ilustre ai Istoriei României, de anumite medii cu interese economice-financiare mai mult sau mai puțin ascunse. E timpul ca adevărul istoric să fie recunoscut și reparat. E vremea să înțelegem că România nu este Țara lui Vlad Dracul, ci pământul în care, dincolo de păcatele omenești inerente, Vlad Țepeș rămâne un pilon important în apărarea valorilor creștine naționale.
Sponsorul ediției:
