Absolvent al Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, distinsul profesor Sorin Berindei a ajuns dascăl pe meleagurile sătmărene încă din anii tinereţii. S-a legat sufleteşte de acest oraş, reuşind, de-a lungul anilor, să creeze o adevărată emulaţie în rândul tinerilor către muzică, artă, cultură. În cele ce urmează, vă invit să lecturaţi o poveste fabuloasă, demnă de aplauze îndelungate la scenă deschisă, o poveste ce-mi întăreşte convingerea, iar şi iar, că “Omul sfinţeşte locul!”. L-am întâlnit pe domn profesor în mijlocul repetiţiilor cu trupa lui de suflet “Inedit”, mai apoi la umbra unui arbore secular din Grădina Romei, şi-a deschis sufletul pentru a ne oferi un refren plăcut din propria-i cutie muzicală.
De unde talentul şi pasiunea pentru muzică, domnule profesor Sorin Berindei? Când şi cum vi s-au deschis drumurile către acest tărâm fără de sfârşit?
Cu certitudine, talentul îl moştenesc din familie. Mama a fost o violonistă excepţională, iar tatăl meu a fost învăţător, şi după cum bine ştim, învăţătorii, la vremea aceea, aveau cunoştinţe muzicale importante. Copil fiind, mă lua cu el la repetiţiile pe care le avea în calitate de dirijor de cor. Conştient de aptitudinile mele muzicale, mă implica în a susţine o voce în armonia vocală pe care o construia cu membrii corului. Nu doar părinţii mei erau pasionaţi de muzică, aveam în familie, de asemenea, alţi trei viorişti importanţi, unchi de-ai mei. Aşadar, de mic m-am format în mediu artistic, însă momentul cu adevărat revelator pentru cariera mea muzicală a fost acela când la cinematograful din Şimleu, am vizionat un jurnal de film cu Maria Tănase acompaniată de orchestra “Rapsodia”. Atunci am descoperit-o pe marea doamnă a muzicii româneşti, iar bagheta dirijorului orchestrei şi expresia muzicală a limbajului gestual – corporal al acestuia m-au fascinat pentru totdeauna, astfel încât, după acest episod, eram absolut sigur de drumul pe care doresc să-l urmez în viaţă, şi anume muzica. Altfel spus, mi-am urmat visul. Ştiu, sunt un norocos!
Aţi avut, cândva, o trupă de muzică uşoară “Meridiane”. Ce v-a determinat totuşi să optaţi pentru cariera didactică?
Trupa “Meridiane” am înfiinţat-o în Satu Mare, după ce am devenit profesor în acest oraş. Înainte însă, când am început studiile muzicale în Timişoara (continuându-le mai apoi la Bucureşti), am cântat cu multe trupe celebre, în localuri şi cluburi importante din oraşul care avea, încă de atunci, un profund aer occidental. După finalizarea studiilor, nu am optat neapărat pentru o carieră didactică, dar cumva astrele s-au aliniat în această direcţie, aşa că am intrat ca titular, în rolul profesorului de la catedră, la Şcoala din Pomi. Pe lângă norma didactică, m-am aplecat foarte mult şi asupra activităţilor extraşcolare. La şcoală aveam un cor format din 80 de elevi, la Casa de copii din aceeaşi localitate, aveam o orchestră de mandoline şi chitare. La Borleşti dirijam un cor de cameră format din 30 de copii. Duminica mă ocupam de membrii corului comunal. Neastâmpărul din mine a conceput un fel de mini-estradă, format din 20 de copii, dintre cei mai talentaţi, aducând momente artistice deosebite în mijlocul oamenilor. Toate aceste strădanii au fost puse în valoare prin nenumărate posibilităţi de a participa la diverse concursuri, cum era Reuniunea Corală Judeţeană sau concursul “Drumul Gloriei”, şi multe altele. Aşa am fost remarcat şi cooptat ulterior în corpul cadrelor didactice care se ocupau de formarea artistică a copiilor de la Casa Pionierilor şi Clubul Tineretului. Cam aşa arăta viaţa mea de profesor-începător de muzică. Departe gândul de a fi nostalgic, mărturisesc că pe vremea aceea exista, totuşi, o deschidere importantă spre activităţile artistice. Cariera de dascăl m-a ales pe mine, aş spune ca o concluzie.
Aţi creat un brand care reprezintă cu succes de ani buni oraşul nostru la multe festivaluri naţionale şi internaţionale. Ce reprezintă pentru dumneavoastră trupa “Inedit”?
Trupa “Inedit” este creaţia mea de suflet. În contextul celor spuse mai sus, ca profesor, instructor-muzical, am avut posibilitatea de a cunoaşte mulţi copii talentaţi, provenind de la diferite şcoli. Astfel, în 1987 am înfiinţat un grup vocal – instrumental, cumva diferit de tot ceea ce exista pe vremea aceea. La sugestia Claudiei Şerdan am intitulat acest grup, “Inedit”. Pe data de 18 decembrie 1987 am avut primul spectacol cu noua trupă, la Filarmonica “Dinu Lipatti”. Acest brand performează, iată, şi azi, după atâţia ani de existenţă. O trupă unică prin continuitate, stil şi armonie vocală, ce a rămas veşnic tânără şi performantă datorită faptului că la schimbul de generaţii, în permanenţă veneau copii talentaţi, dornici de a-şi trăi pasiunea în muzică şi, bineînţeles, de a învăţă câte ceva din tainele ei. Cu aceşti tineri am reprezentat Satu Mare la diverse concursuri şi festivaluri locale, naţionale şi internaţionale. Am dobândit numeroase şi importante premii. În 36 ani de existenţă, am câştigat câte 8-10 premii pe an, şi numeroase alte trofee.
De ce e important ca tinerii să facă muzică, şi nu mă refer, neapărat, la performanţă?
Muzica este o cale importantă de educaţie. Ajută la formarea personalităţii armonioase, dezvoltă inteligenţa, creativitatea, imaginaţia, comportamentul. O recomand tuturor, mai ales în zilele noastre, când toată lumea stă cu ochii în telefoane. Unii pot ajunge la performanţă, deoarece la Asociaţia Culturală “Inedit” pe care o coordonez, se studiază inclusiv teorie muzicală, modul de lucru fiind unul progresiv. În timp, cei pasionaţi cu adevărat se cern, iar cei care abandonează pe parcurs, oricum sunt câştigaţi pe considerentele enumerate mai sus.
Cum aşchia nu sare departe de trunchi, copiii dumneavoastră v-au moştenit talentul. Care dintre ei a urmat o carieră artistică?
Iniţial, toţi cei trei copii ai mei au abordat fenomenul muzical. Ilinca, deşi foarte talentată, a renunţat, Glad este momentan în Cluj şi se ocupă în continuare de muzică. Compune, are colaborări frumoase, iar Sergiu este un toboşar binecunoscut în toată ţara, cântând alături de nume sonore din peisajul muzical românesc. Mă mândresc şi cu nepoţii mei ,care nici ei, la rândul lor, nu sar departe de trunchi (zâmbeşte).
În ce tonalitate v-aţi descrie armonia interioară, domnule profesor?
Armonia interioară n-am avut-o mereu aşa cum o am azi. După ce am pierdut-o pe soţia mea, mama copiilor mei, am trăit o perioadă grea, dar destinul a făcut în aşa fel încât să reîntâlnesc prima mea iubire, după 48 de ani. Graţie ei mi-am recăpătat starea de linişte, astfel că armonia mea a devenit o tonalitate deschisă: Si major, Mi major, Fa diez major; Fa diez şapte, Si major, pentru cunoscători.
Celor care doresc să îmbrăţişeze o carieră muzicală, ce sfaturi le-aţi da?
Un sfat simplu, dar esenţial, acela de a fi consecvenţi în studiul muzicii, şi bineînţeles de a fi receptivi la oportunităţi. Cei dăruiţi cu har nu vor da înapoi, pentru că muzica e ca o şoaptă continuă care te îndeamnă la studiu şi la a fi creativ. Trebuie însă să dai ascultare chemării ei. Vă povestesc, în acest sens, un episod relevant şi amuzant în acelaşi timp. Eram elev prin clasa a XI-a, când într-una din zile, după ore, m-am aşezat pe o bancă în parcul din Marghita, unde locuiam la acea vreme. La un moment dat am zărit o chitară bass, uitată într-o husă, în stare perfectă. Cu gândul că va apărea cineva să o revendice, am profitat, totuşi, de întâmplare, şi am început să descopăr un nou instrument la care nu m-am gândit până în acel moment, să-l studiez. Nu a mai revendicat-o nimeni, niciodată. Aşa am prins drag de chitara bass.
La experienţa pe care o aveţi în calitate de dascăl, ce sfat le-aţi da tinerilor profesori de muzică, aflaţi la început de drum?
Consider că nu este suficient să-i înveţi pe copii câteva note pe portativ, trebuie să cauţi modalităţi plăcute de a determina elevii să iubească cu adevărat muzica. Sigur că trebuie stimulaţi şi profesorii, poate prin organizarea de mini-olimpiade, iar în funcţie de rezultatele obţinute, să fie răsplătită şi munca dascălului. Ceea ce mie personal îmi dă un imbold fantastic în activitatea pe care o desfăşor, este feed – back-ul puternic pe care îl am din partea copiilor, părinţilor şi a comunităţii.
Dacă doriţi să transmiteţi un mesaj cititorilor acestei pagini de cultură…
Să caute Asociaţia Culturală “Inedit”. Momentan avem secţiunea instrument – chitară, pian şi tobe, orchestră, iar odată cu începerea şcolii, reluăm grupul folk “Emilian Onciu”. Atmosfera este plăcută, captivantă şi armonioasă. Vă aşteptăm în echipa noastră!
Mulţumesc! Dânsul este domnul profesor Sorin Berindei, iar până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta Govor
