Pe data de 22 septembrie 1942, Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, înmâna la Marele Cartier General al Fuhrerului, un Memorandum, în care erau descrise atrocităţile la care era supusă populaţia românească din Transilvania de Nord după ce această zonă a revenit în stăpânirea Ungariei, ca urmare a Diktatului de la Viena. În judeţele Satu Mare, Sălaj, Bihor şi Cluj s-au dezlănţuit asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat.
În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.
“Populaţia românească din Transilvania de Nord, care a ajuns din nou sub stăpânirea Ungariei, a trăit şi trăieşte una din cele mai grele şi dureroase încercări ale existenţei sale. Pentru a ilustra violenţa extremă a regimului maghiar, instalat în teritoriul cedat şi cruzimile săvârşite împotriva populaţiei româneşti, nevinovate şi paşnice, redau câteva cazuri din sutele de omoruri, miile de arestări şi maltratări, zeci şi zecilor de mii de expulzări peste graniţă, în România, precum şi dislocarea forţată a românilor – din Transilvania de Nord ocupată spre marginea cealaltă, în Ungaria Veche, şi aducerea ungurilor de acolo în locul lor (pentru a se mări densitatea ungurimii în Ardeal, unguri care mai sunt şi astăzi încă acolo, tot pentru acelaşi motiv).-, confiscarea averilor, licenţierea din serviciu a funcţionarilor români, interzicerea vorbirii limbii române pe stradă şi în localuri publice şi particulare, desfiinţarea şcolilor româneşti şi a bisericilor ortodoxe şi greco-catolice etc. etc. – n.n./.”
Imediat după invadarea Transilvaniei, autoritățile hortyste maghiare au difuzat în teritoriul ocupat niște comunicate semnate de Ungaria și Bulgaria și concepute ca un necrolog în bătaie de joc, cu expresii insultătoare la adresa românilor, a statului și a spiritului românesc, dar și a Ligii Națiunilor și a țărilor semnatare ale Tratatului de la Trianon din anul 1923:
«Anunțăm cu durerea nedreptății, dar împăcați suflește, cu voința lui Horthy, că copilul sacrificat, frate și rudă trianonic născută, ROMÂNIA MARE, după suferințele mari ale celor 20 de ani de dorință de viață, după îndelungate observații, în 12 iunie a. c., la orele 12 noaptea, prin intervenția doctorului Stalin, i s-a amputat o mână. După maslul de pe urmă, dat de păstorii săi sufletești, Hitler și Stalin, în chinuri de moarte, și-a redat sufletul creatorului său. Rămășițele sufletești ale guralivului nostru mort, răposat la Munchen, le vom așeza spre odihnă veșnică, împreună cu memoria lor, la Viena, în 14 septembrie a. c. Pentru mântuirea sufletului său, slujba de slobozenie va fi oficiată la Budapesta de conții Teleki și Csaki în parlament. Al nostru ai fost și tot al nostru vei rămâne și după moarte. Odihnește-te în pace! Memoria ta va figura în istorie.
1940 August 30.
Ferdinand și Maria – părinți
Carol II – părinte educator
Cehoslovacia, Polonia – frați ce au murit de aceeași boală
Wilson, Beneș, Chamberlain – unchi
Anglia, Franța, Mica Antantă, Marea Antantă și Oficiul de Palavre din Geneva.
Întreprinderile funebre festive ale Ungariei și Bulgariei».
Odiosul document se păstrează în Arhivele M. Ap. N., Marele Stat Major, Fond Armata I în două variante și a fost publicat prima dată de Cornel Grad, în revista Muzeului Județean Sălaj – Acta Musei Porolissensis, din Zalău.
Nicolae Ghişan
