Legende și adevăr istoric – 306 ani de la ultima năvălire a tătarilor pe teritoriile Sătmarului

În urmă cu 306 de ani, în vara anului 1717 a avut loc ultima invazie tătară pe meleagurile noastre. Au avut de suferit de pe urma invaziei locuitorii actualelor județe Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare. Sub conducerea unor fruntași locali locuitorii au reușit până la urmă să-i alunge pe năvălitori.

„Dâmbul tătarilor” din Micula, Pir, Medieşu Aurit, Bogdand, Agriş, Hodod sau „Pădurea tătarilor” de la Atea, Dorolţ şi Pelişor, „Cimitirul tătarilor” de la Craidorolţ sau „Fântâna tătarilor” de lângă satul Cehăluţ, sunt doar câteva locuri ale căror nume ne amintesc de vremurile în care tătarii au călcat în copitele cailor ţinuturile Sătmarului. Doar puţine scrieri care pomenesc despre masacrul de la începutul veacului al XVIII-lea (1717) au ajuns până la noi, însă invazia tătarilor a rămas în memoria colectivă a oamenilor acestor locuri.

Există şi o sumedenie de legende care vorbesc despre acele vremuri în care legile se făceau cu tăişul sabiei, neţinând cont de lacrimile celor obidiţi.

O legendă din Gherţa Mare spune că tătarii au venit din lumea cea mare ca să-i omoare pe oameni. Mai mult decât atât, legendele de prin părţile locului spun că erau pe de o parte oameni, iar pe de alta câini. Prin veacurile XVI-XVII, satul era înconjurat de o pădure deasă. Pentru a le veni de hac tătarilor, sătenii au recurs la un şiretlic. Au tăiat copacii, lăsându-i numai puţin să se ţină pe picioare. Dacă cineva se atingea de ei se răsturnau. Găsind satul părăsit, tătarii au intrat în pădure ca să-i caute pe oameni. Însă, lângă fiecare copac stătea ascuns câte un om, iar când tătarii s-au afundat în desişul pădurii, oamenii au răsturnat copacii peste ei ca să-i omoare. iar cei câţiva care au rămas în viaţă au luat-o la fugă.

Vestea că tătarii urmau să sosească i-a umplut de groază pe sătenii din Căpleni. Oamenii ascundeau în fântâni sau în stufăriş vase pline cu unsoare şi carne sărată şi afumată. Apoi se ascundeau pe insulele numai de ei ştiute ale mlaştinii. Însă, înainte de a se ascunde, locuitorii satului le pregăteau câteva surprize tătarilor şi anume, coase îndreptate cu tăişul în sus şi ascunse în stufărişul bălţii. Bătrânii rămaşi în sat îi îndreptau pe tătari spre locurile unde erau ascunse coasele. Doar câţiva au mai rămas în viaţă, restul şi-au găsit sfârşitul fie în mlaştină, fie spintecaţi de coasele ascunse în stufăriş. Cei rămaşi nu au suportat umilinţa înfrângerii şi s-au ascuns în sat. Ţăranii, crezând că oastea tătară a plecat, au început să iasă din ascunzişuri strigând: “Veniţi că au plecat tătarii cu cap de câine!”. Strigătele se auzeau atât de des, încât le-au învăţat şi tătarii. Pe cei care au ieşit i-au măcelărit, cei care n-au auzit strigătul au rămas în ascunzişul lor. Tătarii au rămas în sat mai multe săptămâni, apoi au pornit spre mlaştini strigând cuvintele învăţate.

Când au auzit că tătarii vor năvăli în satul lor, oamenii din Beltiug s-au retras pe Dealul cu bani. Au înconjurat dealul cu şanţuri şi cu căruţe ca pe o adevărată cetate. Au fiert apă, au topit smoală şi i-au aşteptat pe năvălitori. Tătarii au sosit câtă frunză şi iarbă, şi au aruncat atâtea săgeţi, de s-a întunecat cerul. Însă, era în zadar, nu-i puteau birui pe localnici. Când tătarii au încercat să facă o punte peste căruţe, localnicii şi-au dat seama că nu-i de glumit. Atunci, un flăcău din sat a lovit între duşmani, nimerindu-l în inimă tocmai pe Bata, comandantul tătarilor. Văzând că Bata a fost răpus, tătarii au fugit care încotro. După acea, sătenii au coborât din deal. L-au înmormântat pe Bata, ridicând în acel loc o movilă, cunoscută sub numele de Movila lui Bata.

În 2016 trei cercetători ai Muzeului Judeţean din Satu Mare au descoperit, din întâmplare, un tezaur ce conţinea mai multe monede şi un pandantiv de aur. Legenda din zonă spune că tezaurul i-ar fi aparţinut unui localnic înstărit care l-a ascuns în urmă cu mai bine de trei secole.

„După trei, patru ore de căutare am reuşit să descoperim o monedă. După alte cinci minute am descoperit altă monedă aproximativ pe acelaşi loc. Acolo am găsit foarte, foarte multe monede pe o suprafaţă de aproximativ 20 de mp.” spune Mihai Andrei Mocan, muzeograf la Muzeul Judeţean Satu Mare.

Cu această ocazie au putut fi identificate piese de 15 creiţari emise de împăratul Leopold, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Unii au şi anul de emisie 1679 iar alte piese provin din Polonia.

Pe lângă monedele din argint a mai fost descoperit şi un pandantiv din aur. Toate obiectele au fost curăţate şi au intrat într-un proces de conservare şi identificare după care urmează să fie expuse la Muzeul Judeţean din Satu Mare. Aceasta nu este prima comoară găsită în zonă. În urmă cu 10 ani, în localitatea Tămăşeni, arheologii au dezgropat 1.800 de monede vechi. „Ar fi fost o zonă în care locuitorii Andridului s-au retras în mijlocul mlaştinii, într-o zonă fortificată ca să se apere de tătari. Noi nu prea am crezut că sunt verosimile legendele despre invazia tătară din 1241 dar monedele totuşi confirmă că este vorba despre o altă invazie tătară, mult mai recentă.” a spus Liviu Marta, cercetător la Muzeul Judeţean Satu Mare.