SCANDAL. Prefectul Radu Roca, atacat constant de șeful ITM și familia acestuia. Cere organelor competente să se autosesizeze 

SCANDAL. Prefectul Radu Roca, atacat constant de șeful ITM și familia acestuia. Cere organelor competente să se autosesizeze 
Prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, este atacat constat în mediul online atât de șeful ITM Satu Mare, Cristian Sasu, cât și de socul acestuia, Romul Tulbure. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că nu se va lăsa intimidat de aceste atacuri și a cerut organelor competente să se autosesizeze în acest caz. De asemenea, prefectul Radu Roca a mai precizat că îi va da în judecată pe cei care îl atacă. 
Șeful ITM, reprezentantul unei societăți private
Prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, a arătat că în ultima perioadă este atacat constant în mediul online de anumite persoane pe motiv că în primăvară a dat curs sesizării venite din partea unor fermieri din zona Ardud, mai precis din Baba Novac, legate de unele nereguli referitoare la dreptul de folosință a pășunilor.
”Am și organizat la vremea respectivă, pe 19 iunie, o conferință de presă în care am prezentat situația constatată.
La Baba Novac am înțeles că sunt probleme grave între Asociația crescătorilor de animale și o societate comercială, SUV ANGUS SM S.R.L., societate care la acea dată, spre surprinderea mea, a fost reprezentată de către inspectorul sef al ITM, Sasu Cristian, printr-o procură specială, fiind  inspector șef  al unei instituții publice.
În urma sesizărilor am fost informat că între Asociația de crescători de animale din Baba Novac și S.C. SUV ANGUS SM S.R.L. și Asociația Crescătorilor de Animale Băbeanca, respectiv dl. Sasu și dl. Blidar, sunt tensiuni și probleme, inclusiv probleme de natură financiară.
Nu am făcut atunci decât să constat care sunt nemulțumirile fermierilor și să cer mai departe clarificări din partea organelor competente”, a precizat prefectul.
Atacat constat de Sasu și familia lui
De atunci, susține prefectul, este atacat constant de familia inspectorului șef  ITM, Cristian Sasu, respectiv pe pagina socrului său, Tulbure Romul.
”Adresez rugămintea, pe această cale, organelor competente să se autosesizeze și să intervină în soluționarea acestui caz.
Vreau să fac câteva precizări: nu-l cunosc personal pe acel domn fermier, Pișcorean, la care se tot face referire că ar fi ”protejatul prefectului” sau la o postare legată de staționarea unei cisterne în curtea unei ferme.
Și sunt mai multe lucruri total neadevărate ce sunt scrise despre persoana mea pe acea pagină a socrului domnului Cristian Sașu, Inspector șef la ITM.
Prezența mea de atunci a fost în urma unor sesizări a fermierilor de pe raza UAT Ardud cu privire la încheierea contractelor de închiriere a pășunilor comunale de către autoritatea locală Ardud, iar în urma celor constatate, am solicitat verificări  cu privire la legalitatea hotărârii de consiliu local cât și a contractelor de închiriere respectiv de arendare.
Singurul interes al meu  a fost să vin în sprijinul  fermierilor de pe raza UAT ARDUD cu respectarea legalității și nimic altceva”, a mai spus prefectul.
Radu Roca: ”Nu mă las intimidat!”
Prefectul Radu Roca a mai precizat că nu se lasă intimidat de aceste atacuri, cere autorităților competente să se autosesizeze și că își rezervă dreptul de a-i acționa în judecată pe cei care-l atacă constant.
”În calitate de prefect, nu mă las intimidat,  cu toate presiunile asupra mea în mediul online de către inspectorul șef al  ITM cu familia lui și  voi respecta  în continuare legea  care este  mai presus decât interesul acestora.
Îmi rezerv dreptul  de a efectua demersurile juridice care se impun, de natura civilă si/sau penală, față de persoanele pe ca le consider vinovate de prejudicierea imaginii mele prin propagarea în spațiul public a informațiilor mincinoase la care am făcut referire anterior”, a mai precizat prefectul.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble