Viorel Vladimirescu s-a născut în oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, la 29 mai 1952. Cinci ani mai târziu, destinul l-a purtat pe meleagurile sătmărene, devenind în timp, un cunoscut om de presă, dar şi un maestru al metaforelor. Azi vă aducem în atenţie câteva poeme din lirica regretatului poet, primele două fiind publicate în volumul „Vagabond printre metafore”, apărut post-mortem. Celelalte două se regăsesc în antologia „Cuvinte din Nord-II”, 2004. A părăsit lumea pământească în ziua de 15 septembrie a anului 2008. Fie-i memoria binecuvântată!
Istoria unei singure frunze
Şi dacă nu te mai găsesc
va trebui să mor
în istoria unei singure frunze?
Şi dacă mă săruţi va trebui
să ascund toate oglinzile
ce te-au zărit goală?
Şi dacă mă închizi în dragostea
sânilor tăi va trebui
să mă dezic de poemul sinucigaş?
Şi dacă mă ascunzi în inima ta
de ce ar trebui să plec să mă mai caut?
Se tot dărâmă biserica
în care noi nu ne-am cununat
mai sunt întrebări în care
vom mai muri împreună!
Umbra unei singure iubiri
Am ajuns poetul unei singure iubiri
declar că sunt vinovat
de tot ce am pierdut
mărturisesc păcatul unei priviri
uitate în dormitorul frumoasei
ea se oferă toată
ca eu să lupt cu un poem
sperând să nu o pierd
fără să o găsesc
Am ajuns să iubesc
fără să fi fost în umbra ei
pe un cearceaf de logodnă
De vei pleca din nou frumoaso
preoţii vor termina poemul
Otrava ultimului dans
Să fii tu aceea care îmi torni otrava în pahar
e o noapte pierdută în ultimul dans
cînd învăţăm să apunem unul în braţele celuilalt
îţi ocolesc umbra şi nu ştiu de ce sîngerez
când vreau să te opresc într-un singur poem
e beznă în trăsura cu care nu te mai caut
dincolo de cai
o câmpie bună să sapi un mormânt
Idilă
Călcăm în picioare frunzele
ce nu voiau să părăsească arborele
sub care ne-am iubit
e de ajuns să te dezbraci iubito
şi să vină ploaia peste umbra noastră
una cu inima pădurii
Selecţie realizată de G. I. Govor
