Trafic blocat, intervenție complexă a pompierilor și a Ambulanței
În dimineața zilei de 21 martie 2026, în jurul orei 05:30, un grav accident rutier a avut loc pe Drumul Național 1C, între localitățile Livada și Iojib, soldat cu decesul conducătorului unui autoturism.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, un șofer în vârstă de 30 de ani, din Iojib, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat frontal într-un camion condus de un bărbat de 58 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Intervenție complexă a pompierilor și Ambulanței
La fața locului au intervenit imediat echipaje de la ISU Someș Satu Mare, cu autospeciale pentru stingere, descarcerare, prim-ajutor și terapie intensivă mobilă, însumând 14 cadre militare, ulterior suplimentate cu o autospecială. A fost prezent și un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, precum și echipe ale SVSU Livada.

Autocamionul implicat, care transporta mere, s-a răsturnat pe carosabil, iar încărcătura s-a împrăștiat, necesitând intervenția unui utilaj pentru degajarea drumului. Șoferul autocamionului s-a autoevacuat și a refuzat transportul la spital.

Din păcate, conducătorul autoturismului, în vârstă de aproximativ 28 de ani, a fost găsit decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Trafic complet blocat și anchetă în desfășurare
Accidentul a blocat complet traficul pe DN1C pe durata intervenției, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte și a circumstanțelor producerii tragediei. Rezultatele verificărilor vor fi comunicate ulterior de organele abilitate.





















