Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare a găzduit, în data de 29 aprilie 2026, concursul interjudețean de orientare în carieră „Ce voi deveni? Cum voi deveni?”, un eveniment educațional dedicat sprijinirii elevilor în alegerea unui parcurs profesional potrivit.
Competiția a reunit elevi din mai multe unități de învățământ, oferindu-le ocazia de a-și identifica aptitudinile, valorile și interesele, prin activități variate precum eseuri, videoclipuri, afișe și desene. Participanții au prezentat viziuni asupra viitorului lor profesional, demonstrând creativitate, inițiativă și responsabilitate.
La secțiunea eseu, premiul I la gimnaziu a fost obținut de Iurcuț Ylenia Maria, de la Școala Gimnazială Doba, iar la liceu de Mihai Lara, elev al colegiului gazdă. De asemenea, elevii Colegiului Național „Doamna Stanca” s-au remarcat și la celelalte secțiuni, obținând numeroase premii la videoclip, afiș și desen.
Juriul competiției a fost format din cadre didactice ale colegiului, alături de elevi voluntari, iar coordonarea județeană a proiectului a fost asigurată de inspectorul școlar Sabou Rita.
Reprezentanții instituției au transmis felicitări tuturor participanților, subliniind importanța unor astfel de inițiative în orientarea profesională a tinerilor și în dezvoltarea lor personală.





















