DECIZIE. Ajutorul de deces, acordat de Casa Județeană de Pensii, a fost majorat

DECIZIE. Ajutorul de deces, acordat de Casa Județeană de Pensii, a fost majorat

Conform prevederilor art. 20 din Legea 44/2026  s-a  modificat cuantumul ajutorului de deces acordat de Casa Judeteană de Pensii.

       Astfel,  pentru decesele care au loc începând cu data de 30 martie 2026, cuantumul ajutorului de   deces  se majorează la  9192 de lei - în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului și la 4596 de lei -în cazul decesului unui  membru de familie al asiguratului sau pensionarului. 

         Pentru decesele care au avut loc anterior în cursul acestui an, respectiv înainte de apariția Legii 44/2026, mai exact  în perioada 01.01.2026-29.03.2026, cuantumul ajutorului de deces acordat de Casa Judeteană de Pensii  este de 8620 de lei -în cazul decesului pensionarului sau asiguratului și de 4310 de lei în cazul decesului unui  membru de familie al asiguratului sau pensionarului. 

       Persoanele pot solicita  ajutorului de deces prin depunerea la Casa Județeană de Pensii a unei cereri (formular tipizat existent la instituția noastră sau pe site-ul www.cjpsm.ro ), însoțită de următoarele acte:

·         în cazul decesului unui pensionar:certificat de deces ( 2 copii şi original); actul  de identitate al solicitantului -  copie ; documente din care să rezulte că s-au suportat cheltuielile ocazionate de deces  (în original), cupon de pensie al persoanei decedate;  extras de cont curent în lei -deschis pe numele solicitantului și emis de unitatea bancară (în care vor fi virate drepturile solicitate), dovada gradului de rudenie (în copie).

·         în cazul decesului unui asigurat: certificat de deces(copie şi original); act de identitate al solicitantului  -  copie; documente din care să rezulte că s-au suportat cheltuielile ocazionate de deces

( în original), adeverinta de la angajator că persoana decedată a fost angajată și extras Revisal (în original), extras de cont curent în lei deschis pe numele solicitantului.

   În anul 2026 instituția noastră a plătit un număr de:

·         3089 de ajutoare de deces ca urmare a decesului pensionarilor sau a membrilor de familie ai acestora;

·         281 de ajutoare de deces ca urmare a decesului asiguraților sistemului public de pensii.

·          Menționăm faptul că, ajutorul de deces se poate solicita timp de trei ani  de la data decesului si că, acesta va fi acordat în cuantumul stabilit pentru anul decesului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda