În Satu Mare, unde civilizația mai pâlpâie timid printre borduri și nervi întinși, a apărut noul erou al nesimțirii urbane: „băiatul cu tigaia strategică”. Omul nostru, probabil convins că Tesla e doar un fel de salam mai scump, și-a parcat relicva ruginită fix pe patru locuri de încărcare electrică. Nu unul. Nu două. Trei. Ca să fie clar că nu e o greșeală, ci o declarație de război împotriva bunului-simț.
În jur, locuri de parcare goale cât vezi cu ochii. Libere. Părăsite. Aproape jignite de indiferența generală. Dar nu, eroul nostru a simțit chemarea: „Aici trebuie să fiu eu!”. De parcă prizele alea erau destinate încălzirii ciorbei din portbagaj, nu încărcării unor mașini care chiar au nevoie de ele.
E fascinant cum, în mintea unor oameni, regula e opțională, iar respectul – o legendă urbană. Dacă mâine s-ar pune prize în mijlocul drumului, probabil le-ar bloca și pe alea, preventiv. Nu de alta, dar să nu le folosească altcineva.
În concluzie, nu lipsa locurilor e problema. Ci excesul de tupeu. Iar la capitolul ăsta, „tigaia” nu merge pe benzină. Merge pe nesimțire pură, fără limitator.
