Concurs pe teme de circulație rutieră ”Suntem mici dar circulăm corect!” și-a desemnat câștigătorii

Concurs pe teme de circulație rutieră ”Suntem mici dar circulăm corect!” și-a desemnat câștigătorii

Marți, 19 mai 2026, la sediul Grădiniței cu Program Prelungit 14 mai, a avut loc  faza județeană a celui mai longeviv concurs pentru preșcolari pe teme de circulație rutieră,  ,,Suntem mici dar circulăm corect!”. Evenimentul este organizat anual de Grădinița cu Program Prelungit 14 mai, din  Satu Mare și s-a aflat în acest an la cea de – a XVII-a ediție, fiind cel mai longeviv concurs pe teme de educație rutieră inițiat în județul Satu Mare.

În cadrul concursului au fost înscrise 11 grădinițe din Satu Mare și Tășnad, fiecare grădiniță fiind reprezentată de un echipaj format din  2 copii.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare- Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier au fost implicați în derularea concursului, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, având misiunea de a organiza probele și de a le juriza, evaluând cunoștințele copiilor în materie de educație rutieră, prin parcurgerea unei probe teoretice și a unei probe practice.

Câștigători sunt toți copiii prezenți la acest eveniment educativ important dar și cadrele didactice care i-au pregătit, cu atenție și dedicare, însă premianții ediției au fost desemnați următorii:

Marele Premiu:  Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată (Structura Mondiala)

Locul 1 - Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Tășnad

Locul 2 - Grădinița cu Program Prelungit 14 Mai (Structura Botizului)

Locul 3 - Grădinița cu Program Prelungit nr.7 Satu Mare (Structura Grădinița cu Program Prelungit nr.1)

Mențiune 1 - Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată

Succesul unui astfel de concurs se măsoară nu atât în premiile obținute, cât în cunoștințele acumulate de participanți, iar copiii prezenți la această ediție au arătat că sunt preocupați de siguranța lor și înțeleg  importanța respectării regulilor de circulație pentru protejarea vieții și sănătății proprii.

Felicităm cadrele didactice care s-au implicat în organizarea concursului și educatoarelor care i-au pregătit pe copii! Efortul lor se reflectă în cunoștințele temeinice dobândite în anii de grădiniță, o bază importantă pe care se vor clădi viitorii participanți la traficul rutier. 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
SC Ideal
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
tech
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda