Oamenii legii anchetează un dosar privind posibile fraude cu masa caldă și ajutoarele sociale la Socond, Soconzel și Stâna. Ancheta coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au desfășurat o amplă acțiune pe raza comunei Socond, unde au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare și instituționale într-un dosar ce vizează suspiciuni de delapidare și nereguli privind acordarea unor beneficii sociale.
Potrivit informațiilor deținute de Gazeta de Nord Vest, descinderile au avut loc la sediul Primăriei Socond, la Școala din Soconzel, precum și la mai multe domicilii ale unor persoane considerate implicate direct în activități infracționale din localitățile Socond, Soconzel și Stâna.
Primarul și directorul școlii, printre persoanele vizate
Conform acelorași surse, printre persoanele vizate de anchetă se află primarul comunei Socond, Nicolae Cornea, dar și directorul unității de învățământ din comună.
Potrivit informațiilor GNV, anchetatorii verifică suspiciuni privind modul în care au fost gestionate fondurile destinate programului de masă caldă pentru elevi. Din datele preliminare reiese că ar fi fost raportat un număr mai mare de meniuri decât cel corespunzător numărului real de elevi beneficiari.
Verificări și asupra ajutoarelor sociale
În paralel, polițiștii investighează și modul în care au fost acordate ajutoarele sociale în comuna Socond și în satele aparținătoare Stâna și Soconzel.
Pe parcursul acțiunii, mai multe persoane au fost conduse la audieri în vederea clarificării situației de fapt și a stabilirii eventualelor responsabilități.
Forțe din trei județe, mobilizate în cadrul acțiunii
La desfășurarea perchezițiilor au participat polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Satu Mare, Bihor și Sălaj, sprijiniți de luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din Satu Mare și Bihor.
Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și evaluarea prejudiciului produs.
Reprezentanții anchetei precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.






















