Un grav accident de circulaţie s-a produs ieri, în jurul orei 14.00, pe strada Botizului, în apropierea trecerii de pietoni de lângă fostul magazin Piramida care s-a soldat cu rănirea a două persoane. Din primele cercetări vinovat de producerea accidentului este şoferul unui autoturism Cielo, cu numărul de înmatriculare SM 07 RIA, care la un moment dat a dorit să intre în parcarea magazinului mai sus menţionat. În momentul în care a dorit să vireze la stânga, acesta nu a ţinut cont că din sens opus venea o maşină Mercedes înmatriculată în Franţa. Impactul dintre cele două autoturisme a fost foarte puternic, cele două maşini deplasându-se câţiva metri de la locul impactului până pe trecerea de pietoni din apropiere. Norocul a făcut că în acel moment nu era niciun pieton angajat în traversarea străzii. Martorii oculari la producerea accidentului au afirmat că de vină ar fi şoferul autoturismului Cielo, care nu a acordat prioritate, dar şi şoferul autoturismului Mercedes, care circula cu viteză. Unii martori au afirmat că l-au auzit pe acesta spunând că azi ar fi trebuit să se întoarcă în Franţa unde probabil muncea.
În urma impactului dintre cele două maşini a rezultat rănirea destul de gravă a două persoane, şi anume a şoferului autoturismului Cielo şi a ocupantei locului din dreapta din autoturismul Mercedes care, de fapt, era chiar mama şoferului acestei maşini. Celor două victime li s-a acordat primul ajutor de către cadre medicale de la SMURD după care au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Florin Dura