Se împlinesc în aceste zile 24 de ani de la Revoluţia anticomunistă şi anticeauşistă din România, pornită de la Timişoara şi întregită apoi în toată ţara. Fost procuror comunist până în Decembrie 1989, dată până la care i-a anchetat doar pe unii pădurari amărâţi şi pe agricultorii oropsiţi care au îndrăznit să fure o creangă sau un ştiulete, Rică Castorică a devenit atunci brusc un vajnic revoluţionar. De fapt un fals mobilizator de forţe, care a reuşit să-i mintă pe cei care i s-au alăturat pentru a merge împreună la Palat. Acolo unde pe toţi i-a îndepărtat şi multe birouri a devastat. După ce s-a făcut stăpân pe masa de lucru şi pe documentele fostei prim-secretare de judeţ, Rică Valerică, cel fără frică şi cu dotarea mică, a tunat şi a sunat adunarea pentru a merge şi la Securitate. Chiar i s-a permis atunci să intre în clădirea de pe Prutului, dar la documente n-a avut acces. I-a minţit cu neruşinare pe cei care i-au stat în preajmă zile şi nopţi ca să scape de coşmarul comunist că o să-i recompenseze ulterior. Imediat ce s-a văzut vice la FDSN a şi calculat cum şi în ce mod să-i ameţească pe apropiaţi pentru a-l susţine să devină mare şef mare. Micul castor delator a sperat apoi că prin anchetarea fiului fostului dictator, Nicu Ceauşescu, să fie băgat în seamă şi prin Capitală pentru o funcţie babană. S-a întors însă cu coada între picioare la Satu Mare, unde şi-a dat demisia din Procuratură, crezând că va fi considerată o faptă bună. A minţit ca un nesimţit că n-a fost lăsat să facă dreptate, dorind de fapt doar de lauri s-aibă parte. Tot ce a reuşit atunci acest Rică Castorel s-a dovedit a fi un fals revoluţionar tembel. Restul … îl ştim cu toţii.
