Zilele trecute, am primit la redacție o scrisorică deschisă din partea vecinilor de bloc ai tembelului Castorică. Scrisoarea nu constituie deloc un prilej de laudă pentru rozător, ci mai degrabă unul de rușine pentru autodenunțătorul delator. Din cauza putorii intense ce emană din apartamentul lui Castorică, oamenii nu pot sta în casele lor nici măcar cu măști de protecție bacteorologico-chimică. Pe lângă faptul că rozătorul cel slinos și libidinos e certat cu apa și săpunul, oamenii au văzut nebunul adunând saci întregi de chiloți și ciorapi nespălați. Mânat de disperare, îi ține la păstrare, fără să-i pese de putoare. Geamurile nu le deschide de teamă să nu fie interceptat pe unde de aer curat. De spălat, de mult nu s-a mai spălat, de când pe apă și săpun s-a supărat. Până cu puțină vreme în urmă a adorat săpunul, însă ultima oară când pe jos l-a scăpat a rămas de-a dreptul marcat de ciolanul încasat. A mai încasat el ciolane, dar niciunul n-a fost atât de vârtos și de gros. Indiferent de satisfacțiile sale pidosnice, vecinii îi cer Castorului să-și ducă lenjeria puturoasă la concubină sau la mă-sa acasă. Pur și simplu nu mai sunt dispuși să suporte izul de putregai al Castorului plin de năbădăi. În cazul în care rozătorul ischemic nu se va conforma și apartamentul nu îl va evacua, vecinii în fața ușii sale vor protesta și societatea de salubrizare o vor anunța. Astfel, tembelul Castorel va ajunge departe de noi, la groapa de gunoi, acolo unde îi este de fapt locul. Până la urmă acesta îi va fi sorocul, să-și mute din Sătmar șoriciul.
