Dacian Nastai a semnat cu FC Bihor Oradea

Dacian Nastai a semnat cu FC Bihor Oradea

sursa foto: Teodor Biriș

Liga a 2-a


FC Bihor îl readuce pe antrenorul sătmărean în fotbalul de performanță juvenilă: „Experiența sa va contribui la dezvoltarea tinerilor jucători”

Fotbalul bihorean a anunțat una dintre mutările importante pentru viitorul Academiei FC Bihor: antrenorul sătmărean Dacian Nastai revine la clubul unde are legături puternice și va pregăti echipa U19.

Președintele George Tătar a avut doar cuvinte de apreciere pentru noul tehnician al formației de juniori: „Este un profesionist desăvârșit și suntem convinși că experiența sa va contribui la dezvoltarea tinerilor noștri jucători”.

La 53 de ani, Dacian Nastai vine la Oradea cu un bagaj important de experiență. A lucrat la nivel de academii de top, inclusiv la FCSB, a pregătit formații de seniori și în ultimul sezon a fost pe banca echipei U19 de la Universitatea Cluj, formație care a terminat pe locul 4 în Liga de Tineret.

Născut la Satu Mare, fost jucător al lui FC Bihor și absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Oradea, Nastai este unul dintre puținii tehnicieni sătmăreni care dețin licența UEFA PRO.

De altfel, aici apare și o situație interesantă pentru fotbalul sătmărean. Județul are doi antrenori cu licență PRO , Dacian Nastai și Florin Fabian , oameni care au acumulat experiență importantă, dar care în ultimii ani au ales proiecte din afara orașului.

Florin Fabian este implicat la echipa de Liga a 2-a, CSC  Dumbrăvița, în timp ce Dacian Nastai a activat la Universitatea Cluj, iar acum a ales Academia FC Bihor.

Cert este că atât Oradea, cât și Clujul au văzut potențialul unui antrenor, Dacian Nastai  care și-a făcut un nume în formarea tinerilor jucători.

Iar pentru Dacian Nastai urmează o nouă provocare: să transforme generația U19 a FC Bihor într-una capabilă să producă fotbaliști pentru nivelul următor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te