Primăria Municipiului Zalău este nevoită să reia licitaţia pentru loturile de teren din cartierul Grădina Onului din Ortelec, după ce la licitaţia precedentă, din 18 martie, s-au vândut doar 7 loturi de teren din cele 14 parcele disponibile.
Potrivit Primăriei Municipiului Zalău, pentru licitaţia din 18 martie au fost depuse 16 oferte, dar nu s-a finalizat tranzacția decât pentru a 7 parcele. Preţurile la care s-au vândut, atunci, acele parcele au fost cuprinse între 13.900 de lei (cu TVA inclus) – de fapt preţul de pornire al licitaţiei şi 17.050 lei (cu TVA inclus).
Pentru vânzarea celorlalte 7 loturi disponibile după prima licitație, Primăria Zalău este nevoită să organizeze pe data de 15 aprilie o nouă licitaţie. Cei interesaţi trebuie să își depună ofertele la Centrul de relaţii cu publicul din cadrul Primăriei, camera 4, până în 14 aprilie, ora 15.00.
De precizat faptul că aceste parcele scoase din nou la licitație de Primăria Zalău au fost acordate, cu titlu gratuit unor tineri sau familii de tineri în baza Legii 15/2003 privind sprijinul acordat pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, respectiv unor familii de pe strada Porolissum pentru construirea unor noi locuinţe în locul celor deţinute şi afectate de alunecările de teren.
În luna decembrie a anului trecut, Primăria Zalău a decis retragerea dreptului de folosinţă în 14 cazuri deoarece beneficiarii terenurilor nu s-au achitat de obligaţiile ce le reveneau, şi anume – obţinerea autorizaţiei de construcţie şi să înceapă lucrările în termen de cel mult un an şi finalizarea lucrărilor de construcţie în trei ani de la data începerii lor – în cazul tinerilor, respectiv de a-şi construi noua locuinţă în termen de maximum cinci ani – în cazul familiilor ale căror locuinţe au fost afectate de alunecări de teren.
Iulian Duma