Ziua Internaţională a Păsărilor se sărbătoreşte în fiecare an, în data de 1 aprilie. Evenimentul a fost instituit în scopul sensibilizării publicului privind necesitatea protecţiei păsărilor şi a habitatelor lor şi este organizată de către secretariatele Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS) şi Acordului privind conservarea păsărilor de apă african-eurasiatice migratoare (AEWA) – două tratate internaţionale ce ţin de conservarea animalelor sălbatice, administrate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), la care aderă un număr tot mai mare de parteneri.
Cu această ocazie, Societatea Ornitologică Română (SOR) filiala Satu Mare a desfăşurat sâmbătă, în Grădina Romei, ample activităţi la care au participat preşedintele SOR Satu Mare, Fazekas Lorand, specialistul în biodiversitate al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Ioan Man, şi numeroşi elevi de la şcolile sătmărene. Ca în fiecare an, aceştia au participat la diverse concursuri, precum găsirea cuiburilor de păsări din copaci, desene pe asfalt sau concursuri de cultură generală. Tot cu această ocaze, copiii au putut observa păsările cu binoclurile şi luneta.
Pavel Prodaniuc