More


    Castorică, terorist lunetist

    =

    Castorică cel netot se plictiseşte rău de tot. La familie n-are ce căuta, pentru comuna natală e prea scumpă benzina, pentru un concediu în străinătate n-ajunge diurna. Aşa că stă singur, ca un retardat, în apartamentul său donat. N-ar fi de mirare ca în zilele următoare această paiaţă să iasă pe piaţă cu noi informaţii amuzante, pe care le-ar vrea şocante. La cât e de dus cu sorcova, n-ar fi exclus să se bată în piept că el a doborât avionul malaezian în Ucraina. Castorul ratat va spune că de ozenei a fost hipnotizat şi că, fără vrerea sa, a provocat tragedia. În mod cert, va fi convins că din lunetist profesionist a devenit prin hipnoză terorist. Cu un singur foc am doborât avionul, se va lăuda Castorul dobitoc. Cu mintea sa ischemică, va crede că l-a ajutat muniţia explozivă din nas, cu care perfect a ţintit şi apoi a tras. Castorică cel complexat de dotarea sa extrem de anemică se va autodenunţa din nou la denea, sperând că va fi perceput ca un erou. Rozătorul ratat şi delator va formula şi o interpelare, cu acelaşi efect devastator. Adică zero barat. Numai providenţa l-ar putea scăpa de cămaşa de forţă, care i se pregăteşte tot mai bărbăteşte. Nimeni nu va accepta ca o jigodie să-şi bată joc de o asemenea tragedie.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img