More


    Manifestări de Ziua Imnului la Satu Mare şi Carei

    - Advertisement -

    Instituţia Prefectului Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare şi Garnizoana Satu Mare organizează azi manifestări dedicate Zilei Imnului Naţional. Acestea se vor desfăşura începând cu orele 10.00 pe platoul din Piaţa 25 Octombrie. Programul cuprinde: primirea persoanei oficiale de către Garda de Onoare; intonarea Imnului de stat; binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român, oficiate de preotul militar, fără cântare.
    Tot cu această ocazie va avea loc alocuţiunea privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, scurt istoric şi semnificaţii; poezie cu tematică adecvată Zilei Imnului Naţional; plutoanele, formaţia corală şi întreaga asistenţă interpretează imnul naţional al României. La manifestări sunt invitaţi să participe cetăţenii judeţului Satu Mare, parlamentarii, consilierii judeţeni şi locali, directorii instituţiilor publice, reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor cultural-patriotice, elevi, profesori, membrii şi liderii formaţiunilor politice.
    Tot în cursul zilei de azi, Direcţia de Cultură a municipiului Carei organizează începând cu ora 10.00 pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român un moment solemn cu ocazia Zilei Imnului Naţional. Manifestările vor debuta cu intonarea imnului naţional, după care va urma o rugăciune de binecuvântare a Zilei Imnului Naţional, evocarea istoricului Imnului, un moment poetic şi un scurt moment artistic. Pe această cale sunt invitaţi să participe toţi careienii pentru a cinsti Ziua Imnului Naţional.
    Pavel Prodaniuc



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img