Uneori, destinul unui om poate fi măsurat în distanța dintre locul în care s-a născut și locul în care a ajuns. În cazul lui Gabriel Ștrempel, această distanță este impresionantă: de la Pomi, un sat din Țara Sătmarului, până la Biblioteca Academiei Române, una dintre instituțiile fundamentale ale culturii române. Dar, după un veac, destinul său a făcut drumul înapoi. La 100 de ani de la nașterea marelui cărturar, Pomiul l-a primit din nou acasă, printr-o ceremonie în care memoria, cartea și locul natal s-au întâlnit într-un moment cu o puternică încărcătură simbolică.
Gabriel Ștrempel s-a născut la 8 septembrie 1926, la Pomi, într-o familie numeroasă de agricultori. Era cel mai mic dintre frați și avea să plece din lumea rurală sătmăreană pentru a deveni, peste decenii, istoric al culturii, bibliograf, cercetător al manuscriselor și una dintre personalitățile importante ale Bibliotecii Academiei Române. Poate că nimic din copilăria sa nu anunța atunci traseul excepțional pe care îl va urma. Și totuși, undeva, în liniștea acelui sat, se forma omul care avea să-și dedice aproape întreaga existență cărții.
A urmat Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar vremurile tulburi ale celui de-Al Doilea Război Mondial și refugiul din Ardealul de Nord i-au schimbat traseul. Și-a continuat studiile la Pitești, apoi a ajuns la București, unde a urmat Facultatea de Istorie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1951. Dar adevărata sa viață profesională avea să înceapă încă din perioada studenției. În 1950, la numai 24 de ani, a intrat în Biblioteca Academiei Române, la Secția de manuscrise și documente istorice. De atunci înainte, cartea veche, manuscrisul, documentul și istoria culturii aveau să devină universul său.
A rămas legat de Biblioteca Academiei Române timp de decenii, urcând treptat toate treptele unei cariere construite prin muncă, erudiție și răbdare: bibliotecar, cercetător, șef de secție, director adjunct și, după 1990, director general al prestigioasei instituții. Chiar și după pensionare a continuat să lucreze, fiind numit director onorific și rămânând activ în cercetarea și valorificarea patrimoniului bibliografic românesc. Pentru cei din afara lumii academice, poate fi dificil de înțeles câtă muncă se ascunde în spatele unei cărți despre manuscrise. Pentru Gabriel Ștrempel, însă, fiecare document vechi reprezenta o mărturie. Fiecare filă putea recupera o parte dintr-o lume dispărută, iar fiecare nume, fiecare dată și fiecare însemnare puteau contribui la reconstruirea istoriei culturale a românilor.
A cercetat cu pasiune manuscrisele românești, paleografia, istoria culturii și bibliografia. Printre lucrările sale se numără „Copiști de manuscrise românești până la 1800”, „Catalogul manuscriselor românești” și contribuțiile sale fundamentale la „Bibliografia românească modernă 1831–1918”. Sunt lucrări care nu au fost scrise pentru succesul imediat și nici pentru gloria efemeră. Ele au fost construite cu răbdarea unui om care știa că patrimoniul cultural nu poate fi salvat în grabă. În timp, numele lui Gabriel Ștrempel a devenit inseparabil de cel al Bibliotecii Academiei Române. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a devenit unul dintre oamenii care au asigurat continuitatea unei instituții esențiale pentru memoria culturală a țării. Dar, în ciuda acestei cariere impresionante, el nu și-a uitat niciodată locul de unde a plecat.
Legătura cu Sătmarul nu a fost una pur sentimentală. A fost una concretă și profundă. Prin sprijinul său, Biblioteca Academiei Române a donat Muzeului Județean Satu Mare peste 15.000 de volume, periodice și publicații rare. Era, într-un fel, o întoarcere a celui plecat. Gabriel Ștrempel nu se întorcea acasă doar prin amintiri, ci și prin cărți. Poate tocmai de aceea povestea sa este atât de frumoasă pentru județul Satu Mare. Pentru că arată că un copil plecat dintr-un sat poate ajunge să aibă un rol important în cultura unei întregi țări, fără să uite vreodată rădăcinile. Printre preocupările sale de cercetător s-a numărat și personalitatea lui Antim Ivireanul. Studiile lui Gabriel Ștrempel au contribuit la documentarea vieții și activității marelui cărturar și mitropolit, iar cercetările sale au avut o importanță deosebită în procesul de recuperare și valorificare a personalității acestuia.
Destinul lui Gabriel Ștrempel are și două date care par aproape simbolice. S-a născut la 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului, „Sfânta Marie Mică”, sărbătoare pe care o evoca cu drag, și a murit la 1 decembrie 2020, chiar de Ziua Națională a României. S-a născut într-o zi de sărbătoare și a plecat într-o zi în care România își sărbătorește identitatea. Între aceste două date s-au întins 94 de ani de viață și aproape șapte decenii dedicate cărții, cercetării și memoriei culturale. Gabriel Ștrempel a murit, dar munca lui a rămas. Și poate că aceasta este una dintre formele cele mai adevărate ale nemuririi: nu să fii pomenit doar în ceremonii, ci să continui să fii prezent în cărți, în biblioteci, în manuscrise și în munca celor care vin după tine.
La 8 septembrie 2026, la exact un secol de la nașterea sa, Pomiul a făcut un gest care are o forță aparte. Satul natal a organizat manifestarea „Centenar Gabriel Ștrempel – întoarcerea acasă”. A fost dezvelit bustul cărturarului, realizat de sculptorul Marcel Stanciu, iar Căminul Cultural din localitate a primit numele „Gabriel Ștrempel”. O expoziție documentară și un film dedicat vieții și activității sale au completat evenimentul.
Au fost acolo oameni care l-au cunoscut, reprezentanți ai familiei, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor care îi păstrează astăzi moștenirea. Dar, dincolo de toate discursurile oficiale, poate cel mai important lucru s-a întâmplat în tăcere: un sat și-a amintit de unul dintre fiii săi. Bustul ridicat la Pomi nu este doar un monument. Este un semn că memoria unui om poate depăși cu mult locul în care a trăit și instituțiile în care a lucrat. Este și o punte între două lumi: satul din care a plecat copilul Gabriel Ștrempel și lumea academică în care avea să devină una dintre personalitățile importante ale culturii române.
Într-o vreme în care memoria pare tot mai scurtă, povestea lui Gabriel Ștrempel ne amintește că există și oameni care își construiesc viața împotriva uitării. El a cercetat manuscrise vechi de sute de ani tocmai pentru ca trecutul să nu dispară. A inventariat, a catalogat, a comparat, a publicat și a transmis mai departe.
Iar acum, după un secol, oamenii din satul său natal au făcut același lucru pentru el, l-au readus în memoria comunității.
Nicolae Ghișan
