More


    PSD Satu Mare susţine candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţie

    - Advertisement -

    9

    Recent întors de la Craiova, de la Consiliul Naţional al PSD, unde preşedintele partidului, Victor Ponta, s-a lansat oficial în cursa pentru Preşedinţia României, preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a afirmat că toţi social-democraţii susţin candidatura actualului premier. De asemenea, a mai afirmat că Ponta este singurul care poate să readucă normalitatea în România.

    Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a arătat că la Consiliul Naţional de la Craiova au participat peste 6.000 de social-democraţi din întreaga ţară, printre care şi 60 din judeţul nostru. “A fost o lansare mai deosebită, mai atipică, pentru că a început în mijlocul oamenilor cu probleme din zonele inundate, iar premierul şi viitorul nostru preşedinte al României, Victor Ponta, a ţinut să vadă la faţa locului problemele cu care se confruntă oamenii, cărora le-a promis că le vor fi refăcute gospodăriile distruse de natură. După o oră şi câteva minute de aşteptare, a ajuns în mijlocul nostru în Sala Sporturilor din Craiova, unde era aşteptat cu mult interes şi nerăbdare. A avut parte de o primire şi lansare deosebite, în prezenţa a peste 6.000 de colegi din ţară, printre care şi o delegaţie formată din 60 de persoane de la Satu Mare. Cu toţii am fost de acord să susţinem candidatura preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi să-l asigurăm că vom face tot ce ne stă în putinţă ca să devină preşedintele României. Este un lucru pe care noi toţi îl dorim şi, pentru binele României, îl doresc toţi cetăţenii acestei ţări”, a precizat Mircea Govor.
    Preşedintele PSD Satu Mare a mai arătat că, din punctul său de vedere, Victor Ponta este singurul care poate readuce România la o stare de normalitate, iar sătmărenii şi întreaga populaţie a României vor înţelege acest lucru. “După zece ani de haos, intrigi, scandaluri, distrugerea a tot ceea ce a fost bun până în 2004 şi sărăcirea populaţiei prin tăierea salariilor, a pensiilor, închiderea spitalelor, lucruri făcute de Guvernul Boc şi regimul Băsescu, toate acestea trebuie să fie reparate de Victor Ponta şi să readucă această ţară la normalitate. Şi este singurul la ora actuală care poate face acest lucru. Sunt convins că atât sătmărenii noştri, cât şi toţi cetăţenii acestei ţări, au realizat ce înseamnă zece ani de păcăleală de dreapta, aşa-numita politică de dreapta, promovată de regimul Băsescu şi cei care l-au ajutat să-şi bată joc de acest popor, şi ce înseamnă o guvernare de stânga, făcută pentru oameni, pentru nevoile oamenilor şi pentru a scoate această ţară din impas. Sunt ferm convins că în noiembrie, Victor Ponta va fi preşedintele României”, a mai precizat liderul social-democraţilor sătmăreni.
    Făcând referire la faptul că preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut liderilor judeţeni să semneze protocoale cu UNPR şi PC, Mircea Govor a afirmat că la Satu Mare alianţa funcţionează foarte bine. “Alianţa cu PC şi UNPR am avut-o atât la europarlamentare, cât şi la alegerile parţiale din Colegiul 2. Această alianţă a funcţionat foarte bine, dovadă stând faptul că am obţinut mandatul de deputat al lui Ovidiu Silaghi, iar la nivel judeţean am avut un rezultat foarte bun. În continuare ne punem mari speranţe în colegii noştri de la UNPR şi PC şi sunt ferm convins că împreună vom reuşi să facem o echipă foarte puternică. Este bine că avem lângă noi aliaţi pe care ne putem baza şi care aduc voturi. La alegerile prezidenţiale o să fie altfel de campanie, iar cetăţenii municipiului şi judeţului Satu Mare vor înţelege că nu mai trebuie să asculte mesajele unuia sau altuia dintre politicieni ci trebuie să ştie că singura variantă pentru binele şi viitorul acestei ţări este Victor Ponta, ca preşedinte al României”, a mai spus Mircea Govor.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img