More


    Sărbătoare de excepţie duminică la Moftin

    - Advertisement -

    Sărbătoare mare ieri la Moftin, unde au fost organizate o serie de manifestări cultural-artistice prilejuite de cea de a XIV-a ediţie a Zilei Comunei. Moftinenii au avut parte de un program de excepţie, cap de afiş fiind cunoscuta interpretă de muzică uşoară Andra. La distracţia locuitorilor comunei Moftin au luat parte şi autorităţile judeţene.

    Deschidere oficială fastuoasă
    Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în jurul orei 11.00, la Monumentul lui Mihai Viteazu din Moftinu Mic, eveniment ce s-a bucurat de prezenţa prefectului Eugeniu Avram, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Govor, precum şi a altor oaspeţi.

    Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare a intonat Imnul de Stat al României şi Imnul Europei, după care preoţii din comună au oficiat un Te-Deum. După ce a salutat prezenţa oficialităţilor judeţene şi le-a mulţumit tuturor celor care au pus umărul la organizarea acestei sărbători, primarul comunei Moftin, Gheorghe David, a declarat deschise manifestările organizate de Ziua comunei. “Mulţumesc autorităţilor judeţene pentru onoarea de a petrece alături de noi, mulţumesc tuturor oaspeţilor veniţi la sărbătoarea noastră, Consiliului Local, elevilor, sponsorilor şi tuturor celor care au ajutat la organizarea Zilei comunei. Faptul că Mihai Viteazu a poposit pe aceste meleaguri reprezintă ceva important pentru comuna noastră şi acest lucru nu trebuie uitat. De asemenea, nu trebuie să uităm să iubim România şi să fim uniţi în acelaşi timp. Declar deschise manifestările organizate de Ziua comunei Moftin şi îi invit pe toţi să participe alături de noi la acest eveniment”, a precizat primarul Gheorghe David.

    Sărbătoare în fiecare zi la Moftin
    În continuare, oficialităţile judeţene au felicitat organizatorii şi au lăudat, în cuvântările lor, conducerea comunei. Astfel, prefectul Eugeniu Avram a arătat că este onorat că a fost invitat să participe la această sărbătoare a moftinenilor. “Generaţiile actuale trebuie să păstreze dorinţa lui Mihai Viteazu de a uni ţările române. În această perioadă, unirea este mai importantă ca oricând. Îi felicit pe cei care au organizat această frumoasă sărbătoare şi vă transmit că eu, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, voi susţine toate proiectele care se vor desfăşura în această comună pentru binele şi prosperitatea locuitorilor ei. La Mulţi Ani, Moftin”, a mai spus prefectul Avram.

    De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a felicitat conducerea Primăriei Moftin atât pentru organizarea acestei sărbători cât şi pentru realizările obţinute în ultima perioadă. “Prezenţa autorităţilor judeţene la Moftin este tot mai frecventă. Am participat aici la inaugurarea noii grădiniţe, a staţiei de epurare şi în scurt timp vom reveni pentru inaugurarea unui nou drum reabilitat. Se poate constata că la Moftin este o conducere vie şi de fiecare dată când ajungem aici avem impresia că această comună se află în sărbătoare în fiecare zi. Transmit de asemenea, salutul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi a deputatului PSD Octavian Petric. La Mulţi Ani pentru toţi moftinenii”, a mai spus Mircea Govor.

    Petrecere până târziu în noapte
    A urmat apoi un program artistic prezentat de elevii Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazu” din Moftin, după care Corul din Finteuşu Mare a prezentat o serie de cântece patriotice. Programul a continuat cu depuneri de coroane şi o defilare a majoretelor şi a fanfarei până la scena amplasată pe terenul de sport.

    Aici a început distracţia, primii care au urcat pe scenă fiind cei de la Ansamblul “Transilvania” din Baia Mare, urmat de interpretul Cornel Borza şi un recital de pricesne susţinut de Rafila Bărbos. După un recital de dansuri populare, susţinut de copiii din comună şi de Ansamblul “Ceatăra” din Carei, pe scenă a urcat interpreta Angela Muntean, iar de la ora 18.00 a urmat recitalul susţinut de trupa Csocsesz din Ungaria. Copiii din comună au prezentat şi un program de dansuri moderne, iar de la ora 19.15 pe scenă a urcat Petrică Mureşan, al cărui recital a fost urmat de cel susţinut de Csepregi Eva din Ungaria.

    De departe, însă, cel mai aşteptat moment al serii a fost spectacolul life susţinut de Andra şi trupa ei. Ziua Comunei Moftin s-a încheiat târziu în noapte cu recitalurile susţinute de Notar Mary (Ungaria) şi Horea Someşan.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img